Primăria Craiova a informat că în perioada 22-25 februarie s-a constatat o depăşire a indicatorilor de poluare măsuraţi la staţiile de monitorizare a calităţii aerului din zonele Billa şi Calea Bucureşti (Piaţa Centrală).

Primăria susţine, într-un comunicat de presă, că cele două staţii de monitorizare a aerului sunt amplasate în zone unde se construieşte foarte mult şi executanţii lucrărilor nu respectă autorizaţia de construire.

Potrivit documentelor înregistrate la Primăria Craiova, figurează un număr de opt şantiere deschise în zona Pieţei Centrale şi 14 şantiere în zona Billa, la care sunt făcute anunţurile de începere de lucrări până la această dată. Depăşirea indicatorilor de calitate a aerului în staţiile de monitorizare este cauzată de nerespectarea condiţiilor de şantier, prevăzute în autorizaţia de construire emisă de autoritatea locală şi obţinută de investitorii / firmele de construcţii ce au lucrări în derulare în zonele respective. Printre condiţiile pe care investitorii / constructorii sunt obligaţi să le respecte într-un şantier deschis se numără: amplasarea de plase şi perdele de protecţie pe toată înălţimea construcţiei până la finalizarea lucrărilor; protejarea zonelor de acces în şantier aparţinând domeniului public împotriva degradărilor cauzate de traficul greu; curăţarea corespunzătoare a utilajelor înainte de ieşirea din şantier pe domeniul public etc.”, se afirmă în comunicat.

Primăria Craiova susţine că nu mai are pârghiile necesare pentru verificarea acestor condiţii, având în vedere că Poliţia Locală este în subordinea IPJ Dolj, din martie 2020.

„Primăria Craiova a sesizat toate instituţiile care au competenţe în verificarea respectării condiţiilor de lucru din şantierele deschise. Astfel, s-au transmis adrese către Inspectoratul de Stat în Construcţii Dolj, Garda de Mediu Dolj şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dolj, pentru a dispune verificarea respectării condiţiilor de mediu şi a avizelor emise de instituţiile de resort, cu privire la autorizaţia de construire, pentru şantierele din proximitatea staţiilor de monitorizare a calităţii aerului din zonele Billa şi Calea Bucureşti”, se menţionează în comunicat. AGERPRES