Consilierii locali ai municipiului Constanţa au votat, într-o şedinţă extraordinară, un proiect de hotărâre privind achiziţionarea cu fonduri europene de echipamente IT necesare şcolilor, în contextul actualei perioade cu pandemie, valoarea totală a proiectul fiind de peste 50 de milioane de lei.

Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a declarat că necesarul de echipamente a fost stabilit în urma unor discuţii cu directorii unităţilor de învăţământ, acestora fiindu-le puse la dispoziţie lista cu materialele ce pot fi achiziţionate prin respectivul program cu fonduri europene.

Noi le-am pus la dispoziţie o listă de materiale care pot fi achiziţionate prin acest program, deci sunt eligibile la cheltuieli. Vorbesc aici de laptopuri, tablete, routere, table inteligente, videoproiectoare, tot ceea ce este important. I-am rugat să nu supraestimeze, să fie atenţi la finanţarea dublă, toate informaţiile astea au ajuns la noi (…). Am construit proiectul şi vă cerem aprobarea să-l depunem, pentru că se lucrează după criteriul ‘primul venit, primul servit‘”, le-a spus Chiţac consilierilor.

Proiectul „Dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Constanţa cu echipamente IT, în contextul COVID-19” are valoarea totală de 50.255.311,02 lei (inclusiv TVA), din care valoarea eligibilă este 50.221.991,02 lei. Contribuţia de 2%, reprezentând cofinanţarea din valoarea eligibilă a proiectului, este de 1.004.439,82 lei. AGERPRES