fagadau decebal.jpgViceprimarul cu atribuţii de primar al Municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, a anunţat, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari, că administraţia locală inaugurează noul program de întrajutorare intitulat „RESPECT”, pentru susţinerea concetăţenilor defavorizaţi social. Conform declaraţiei viceprimarului Făgădău, prin intermediul programului „RESPECT” vor fi acordate tichete sociale valorice în opt tranşe anuale pe întregul parcurs al anului 2016.

„Pentru fiecare tranşă vor fi oferite câte patru tichete valorice a câte 10 lei fiecare, acestea fiind distribuite la domiciliul, reşedinţa sau adresa de corespondenţă comunicată de beneficiar şi vor fi primite în baza prezentării cărţii de identitate. Tichetele valorice vor fi folosite exclusiv pentru achiziţionarea de alimente, fiind exclusă tranzacţionarea lor pentru ţigări sau băuturi alcoolice ori valorificarea acestora prin transformare în bani”, a declarat Decebal Făgădău.

Potrivit viceprimarului, beneficiarii Programului „RESPECT” pot fi constănţenii care au pensii, indemnizaţii sau venituri lunare ce nu depăşesc cumulat suma de 1.000 de lei, persoanele care nu au niciun venit şi împlinesc în anul 2016 cel puţin vârsta de 60 de ani, cei care au un grad de handicap grav sau accentuat, sau beneficiază de venit minim garantat stabilit în baza Legii nr. 416/2001, persoanele care au calitatea de reprezentant legal al unei familiei ce beneficiază de alocaţie pentru susţinerea familiei în baza Legii nr. 277/2010, inclusiv soţul sau soţia reprezentantului legal.

Solicitanţii pentru înscrierea în Programul ‘RESPECT’ trebuie să completeze şi să depună o cerere tip la unul din sediile Cluburilor pentru pensionari, la Centrul de Informare pentru Cetăţeni, precum şi la agenţiile Serviciului Public de Impozite şi Taxe Constanţa sau pot să o descărce de pe site-ul Primăriei Constanţa, în perioada 1-20 martie a.c. AGEERPRES