Primăria Botoşani va finanţa o echipă de handbal masculin, care va evolua în Divizia A

Primăria municipiului Botoşani va finanţa cu 70.000 de lei echipa de handbal masculin care se va înscrie în noua ediţie de campionat a Diviziei A, a declarat, marţi, primarul Ovidiu Portariuc. Potrivit acestuia, noua echipă de liga a doua HCM Botoşani îşi va completa bugetul din sponsorizări.

“Dacă echipa va confirma şi va face performanţă, la anul va fi mărit plafonul. Cred că vom face o surpriză în handball”, a afirmat Portariuc.

Lotul de jucători al HCM Botoşani va cuprinde maxim 16 jucători, iar jumătate dintre aceştia sunt handbalişti care au evoluat în prima ligă şi în lotul naţional. Echipa va susţine meciurile de pe teren propriu în Sala Polivalentă Elisabeta Lipă. AGERPRES