Purtătorul de cuvânt al Primăriei Baia Mare, Dan Coardă, a declarat marţi pentru AGERPRES că nu există o problemă cu câinii fără stăpân, autorităţile locale descurajând cetăţenii să ofere adăpost şi hrană maidanezilor.

„În padocul situat la periferia municipiului Baia Mare avem peste 300 de maidanezi adunaţi de pe străzile oraşului. Nu se poate spune că avem o problemă cu câinii comunitari deoarece ani de zile primăria a convins populaţia să anunţe imediat serviciul de ecarisaj când întâlneşte pe stradă câini abandonaţi. Câinii din padocuri beneficiază de hrană zilnică şi condiţii acceptabile. N-am întâlnit niciodată situaţii în care animalele să fie maltratate”, a spus Dan Coardă.

Directorul Serviciului de Ambient Urban Baia Mare, Eleonora Gheţie, administratorul în grija căruia se află padocul de maidanezi, a semnalat că există o creştere a numărului de câini nelegaţi în curţile şi depozitele societăţilor comerciale aflate la periferia oraşului.

„Există totuşi o zonă de risc în cartierele marginale, în vecinătatea cărora se află sediile unor societăţi comerciale, depozite de materiale de construcţii, showroom-uri unde pot fi întâlniţi mulţi maidanezi. Patronii acestor firme folosesc câinii maidanezi pe post de paznici pentru a se feri de hoţi. De cele mai multe ori, câinii ajung în stradă din cauza gardurilor necorespunzătoare. Deşi toate firmele au şi personal de pază, angajaţii se folosesc de câinii maidanezi pentru a apăra sediul firmei, dar au fost şi cazuri în care paznicii i-au instruit pe câini să atace alte patrupede comunitare. Fiind proprietate privată, angajaţii noştri n-au avut acces pe domeniu pentru a aduna câinii”, a afirmat Eleonora Gheţie.

Un alt fenomen este întâlnit în parcările unor supermarketuri situate la marginea oraşului Baia Mare, unde localnici din mediul rural aduc câinii cu maşinile şi îi abandonează în parcări.

„Zilnic, angajaţii noştri verifică parcările din supermarketuri pentru a preveni abandonarea câinilor. Din nefericire, aici a fost întâlnit un fenomen îngrijorător: câinii aduşi de localnici de la sate cu maşina sunt abandonaţi în parcare. Un astfel de animal poate pune în pericol viaţa celor care merg la cumpărături. De aceea, zilnic, aici au loc controale, iar câini abandonaţi sunt tranchilizaţi şi duşi la padoc”, a spus Eleonora Gheţie.

Ea a precizat că n-au fost înregistrate cazuri de maidanezi maltrataţi, otrăviţi sau loviţi de oameni. AGEPRRES.