baiamare_mare.jpgAdministraţia municipiului Baia Mare ia în calcul construcţia unui spital public municipal pentru a degreva o parte din serviciile Spitalului Judeţean de Urgenţă. Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a declarat, marţi, că o asemenea investiţie se impun în cel mai scurt timp pentru a echilibra activităţile Spitalului Judeţean de Urgenţă, una dintre cele mai solicitate unităţi medicale judeţene care în multe situaţii acordă asistenţă medicală şi judeţelor limitrofe.

„Trebuie ca la un moment dat să înfiinţăm un spital municipal, iar Spitalul Judeţean de Urgenţă să devină un spital regional. Împreună cu colegii din Consiliul Judeţean Maramureş trebuie să gândim o strategie coerentă pentru sănătate. Viitorul spital municipal ar putea prelua o mare parte din cazurile ce acum se tratează în spitalul judeţean de urgenţă, iar acesta să devină o unitate medicală importantă pentru cazurile importantă la nivel judeţean şi regional. Consider că acest lucru e posibil şi îl avem în vedere”, a spus Cătălin Cherecheş.

Edilul municipiului Baia Mare consideră că finanţarea proiectului de construcţie a unui spital municipal se poate efectua din surse interne, locale şi fonduri atrase. AGERPRES