Primăria Baia Mare ar putea împrumuta 20 milioane euro prin Deutsche Bank

primaria_baiamare.jpgPrimăria municipiului Baia Mare va solicita un credit bancar la Deutsche Bank pentru a finaliza montarea unor grupuri de panouri fotovoltaice necesar alimentării cu energia necesară oraşului. Iniţial acest proiect trebuia să fie susţinut de Ministerul Economiei, însă a fost blocat de UE fiind considerat un proiect eficient care ar trebui să -şi găsească finanţare spre o altă entitate decât UE.
Directorul Direcţiei Strategii Dezvoltare Comunitară din cadrul Primăriei Baia Mare, Radu Bolchiş, a declarat, joi, că, în prima fază proiectul s-a bucurat de apreciere, însă la jumătate anului 2011, Ministerul Economiei a comunicat primăriei că finanţatorul consideră proiectul aducător de profit ce îşi poate acoperi costurile de achiziţie, montaj şi exploatare printr-un împrumut bancar sau altă formă de creditare.

“Primăria Baia Mare n-a renunţat la acest proiect care din calcule specialiştilor ar putea asigura 80% din energia electrică destinată consumului. Valoarea proiectului este de 20 de milioane de euro. Pentru a finaliza investiţia absolut fezabilă vom solicita un credit prin Deutsche Bank, deoarece e instituţia bancară europeană ce girează Fondul European de Eficienţă Energetică. Considerăm că e cea mai bună formulă de fructifica proiectul nostru”, a spus Radu Bolchiş.

Grupul de panouri având încorporate celule fotovoltaice ar putea produce din estimările specialiştilor pe instalaţii identice aproximativ 8 megawaţi/oră, în timp ce consumul public de energie electrică a municipiului Baia Mare este de 10 megwaţi/oră. Costul panourilor fotovoltaice necesare producerii energiei a fost estimat la 20 milioane euro.

“Producerea de energie electrică prin celule fotovoltaice este o investiţie generatoare de profit, având o rată de rentabilitate ridicată. Proiectul poate fi amortizat în termen scurt, iar asocierea în vederea finanţării într-un sistem public-privat devine viabilă. Pe piaţa energiei lucrurile se schimbă uimitor de repede aşa că avem toate şanse să ducem proiectul până la capăt”, a mai spus Radu Bolchiş.

Fondul European de Eficienţă Energetică deţine 240 milioane euro, sumă din care se acordă proiectelor fezabile în producerea energiei. Directorul Direcţiei Strategie Dezvoltare Comunitară din primăria Baia Mare a mai spus că instituţia este capabilă să returneze posibilul credit angajat prin Deutsche Bank, în cazul care nu reuşeşte să acceseze un fond nerambursabil. AGERPRES