Primăria Baia Mare a reziliat contractul de salubrizare cu Drusal pe fondul unei greve a salariaţilor

Primăria municipiului Baia Mare a reziliat contractul de prestării servicii cu compania de salubrizare Drusal pe fondul unei greve a angajaţilor declanşată în urmă cu două zile, a informat primarul Cătălin Cherecheş.

“Am cerut oficial rezilierea contractelor cu societatea Drusal, în urma noilor probleme apărute la ridicarea deşeurilor menajere de la băimăreni. A venit momentul ca epoca nefericită a societăţii Drusal în municipiul Baia Mare să apună. După ani de zile în care am avut nenumărate nemulţumiri, în care am încercat să îi aduc într-o zonă de eficienţă şi de respect faţă de oraş, să îi învăţ că aşa cum faci curăţenie acasă trebuie să faci curăţenie şi în oraş, am ajuns la concluzia că pur şi simplu nu se poate. Nu se poate pentru că ei nu doresc, situaţie în care, am hotărât că în acest oraş este loc doar pentru băimăreni şi nu pentru cei care prin ineficienţă generează disconfort băimărenilor. Având în vedere situaţia din ultimele 24 de ore, am decis să le transmit un preaviz de reziliere a contractului de salubrizare stradală cu Administraţia Locală a municipiului Baia Mare. Pentru că nu au prestat lucrările/serviciile de salubrizare pe care le aveam în contract, am notificat Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de gestiune a deşeurilor să rezilieze şi contractul de salubrizare menajeră cu societatea Drusal”, a spus Cătălin Cherecheş, în postarea sa pe Facebook.

Acesta a menţionat că se aşteaptă la o reacţie identică şi din partea administraţiei judeţene. “În cazul în care nu vor proceda cei de la nivel judeţean la rezilierea acestui contract, ne vom considera prejudiciaţi, ne vom considera lipsiţi de unul dintre cele mai importante servicii publice, respectiv salubrizarea şi vom proceda la retragerea noastră din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară. Având în vedere faptul că nu există nici un fel de Sistem Integrat de Management al Deşeurilor, având în vedere că nu se prestează serviciile de salubrizare la nivelul la care ni s-a promis, că sunt costuri necontrolate pentru agenţii economici şi că nu avem un sistem de colectare selectiv aşa cum s-a promis, nefiind oferite persoanelor fizice pubele adaptate pentru colectarea selectivă şi, mai mult decât atât, nu avem o rampă, un depozit ecologic aşa cum era prevăzut cel de la Fărcaşa, am decis acest lucru”, a declarat Cătălin Cherecheş.

Primarul municipiului Baia Mare s-a arătat dezamăgit şi de felul cum proprietarii societăţii Drusal şi-au tratat angajaţii. “Sunt revoltat şi de faptul că există un dispreţ profund asupra unor oameni care – indiferent de etnia lor – nu sunt dotaţi corespunzător cu mănuşi, cu măşti şi cu echipamente de protecţie atunci când lucrează. Având cinci copii acasă şi un salariu 1.200 RON la un moment dat te întrebi: oare au copiii aceia ce mânca, oare se întreabă şefii Drusalului dacă copii respectivi au nişte haine de mers la şcoală? Sunt lucruri care ţin de modul în care o societate înţelege să se raporteze la tot ceea ce înseamnă respect faţă de angajat şi respect faţă de cetăţeanul care plăteşte taxe şi impozite şi le plăteşte lor facturile din care devin bogaţi”, a remarcat, în postarea sa, Cătălin Cherecheş. AGERPRES