Primăria Arad vrea ca parcurile să fie păzite în permanenţă, de o firmă specializată

arad_parc_copii.jpgPentru a preveni vandalizarea parcurilor din oraş, Primăria arădeană a propus alocarea sumei de 700.000 de lei din bugetul local pe anul 2016 pentru paza continuă a acestora.

Conform proiectului de buget local, făcut public pe site-ul instituţiei, Direcţia Tehnică a Primăriei municipiului Arad a solicitat alocarea sumei de 700.000 lei pentru asigurarea pazei în Parcurile Eminescu, “Ţara Piticilor”, “23 August”, al Reconcilierii Româno-Maghiare, “Europa”, “Aventura Voinicilor”, Zona de agrement “Pădurice” şi Parcul “Pădurice”.

În nota de fundamentare privitoare la necesitatea alocării acestor fonduri se menţionează că ‘pentru asigurarea protecţiei obiectivelor împotriva vandalizării şi furturilor de echipamente este necesară asigurarea pazei permanente a obiectivelor sus-amintite cu ajutorul unei firme specializate, 24 de ore din 24, toată săptămâna’. Totodată, documentul mai specifică faptul că paza parcurilor va fi făcută cu o firmă specializată.

Dacă proiectul de buget va fi aprobat de Consiliul Local, cel mai probabil, agenţii de pază vor apărea în parcuri încă din primăvara acestui an, după finalizarea licitaţiei care va desemna firma de pază pentru aceste obiective.

În anul 2014, municipalitatea a inaugurat Parcul “Aventura Voinicilor”, situat în vecinătatea blocurilor din zona Polivalentă, cu dotări moderne, însă anul trecut, aici au apărut inscripţii obscene. De asemenea, tot anul trecut, Statuia Libertăţii din Parcul Reconcilierii a fost colorată cu vopsea, iar mai multe componente ale acesteia au fost furate, autorii nefiind depistaţi nici până astăzi. Totodată, din Parcul copiilor “Ţara piticilor”, aflat în centrul oraşului , în imediata apropiere a Primăriei municipiului Arad, s-au furat bucăţi din covoarele de protecţie de sub leagăne, fără ca autorii să fie depistaţi. AGERPRES