Conducerea Primăriei Arad a semnat, pe 2 iunie, un contract de achiziţie a zece autobuze electrice, pentru care va plăti 24.353.350 lei (TVA inclus), banii fiind alocaţi printr-un program cu finanţare europeană.

Autobuzele, produse în Turcia, sunt achiziţionate în cadrul proiectului „Amenajare traseu de transport public de călători cu autobuzul, care să asigure legătura pe arterele urbane între zona UTA şi str. Ştefan cel Mare”, proiect finanţat în cadrul POR (Programului Operaţional Regional 2014-2020).

Programul de investiţii va face posibilă înfiinţarea unui nou traseu de transport public, cu o lungime de aproximativ opt kilometri.

Conform contractului, termenul de livrare a autobuzelor electrice este de 18 luni de la emiterea ordinului de începere a contractului, două autobuze fiind aşteptate în primele 12 luni.

„Un pas important, într-un proiect foarte important, gândit tocmai pentru a facilita transportul în comun şi transportul verde. Până când se vor încheia lucrările la noul pod peste Mureş, noi le vom folosi pe traseele din Arad, probabil pe cele din cartierul Alfa. Sper să fie un proiect care să determine cât mai mulţi arădeni să renunţe la maşină şi să folosească transportul în comun”, a declarat primarul oraşului, Călin Bibarţ.

Primăria Arad a optat pentru cinci autobuze de capacitate medie şi cinci de capacitate mică. Cele de capacitate medie au o lungime de 12 metri, trei uşi şi 89 de locuri (35 pe scaune şi 54 în picioare) şi o autonomie de 250 km/o încărcare. Cele de capacitate mică au 9,4 metri, două uşi, pot transporta până la 60 călători (26 pe scaune şi 34 în picioare) şi au o autonomie de 240 km/o încărcare. Durata estimată de funcţionare în cazul ambelor modele este de 15 ani.

„Aducem autobuze electrice în oraşul dumneavoastră după o lungă activitate de livrare autobuze electrice în toată ţara. Am început cu zona Moldovei, apoi Transilvania, Muntenia, iar acum aici. Compania noastră are o experienţă de peste 20 de ani în vânzarea de autobuze şi autocare, iar de trei ani suntem lideri de piaţă în vânzarea de autobuze electrice. Ne bucurăm de sprijinul fabricii producătoare, care începând cu luna aprilie a acestui an are parteneriat cu Skoda Cehia, astfel că autobuzele vor beneficia de tehnologiile implementate de cei de la Skoda. Sunt autobuze ecologice, care vor sprijini autorităţile din municipiul Arad să elimine poluarea în oraş”, a declarat Cornel Poteca, reprezentantul SC Andolu Automobil Rom SRL.

Primăria Arad asigură finanţarea pentru achiziţia şi montarea unor staţii de reîncărcare pentru autobuze electrice, proiect aflat în derulare. O staţie de încărcare lentă, cu 10 module, va fi amplasată în curtea Companiei de Transport Public Arad, unde încărcarea se va face pe timpul nopţii. Alte două staţii de încărcare rapidă vor fi amplasate la capetele de linie.

Parcul auto al Companiei de Transport Public Arad are o vârstă medie situată între 15 şi 17 ani, a mai informat administraţia locală. AGERPRES