casa si bani.jpgIn ultimele 6 luni ale anului, si mai ales pe fondul lansarii programului „Prima Casa”, peste 65% dintre dezvoltatori si agentii au redus preturile de achizitie ale imobilelor cu procente cuprinse intre 5-20%.

Potrivit studiului „Piata imobiliara – semnale de la jucatori”- realizat de portalul imobiliar www.TopEstate.ro, tendinta de scadere a preturilor s-a resimtit in aceasta perioada si pe segmentul imobilelor aflate in stadiul de proiect. Astfel, 61,4% dintre vanzatori au scazut cu procente cuprinse intre 5 si 20% sau chiar mai mult preturile. Pe de alta parte insa, un procent destul de important, 33,33%, nu au modificat preturile de vanzare.

In plus, peste 12% dintre vanzatori si-au permis sa majoreze pretul locuintelor cu pana la 20%. „Trebuie subliniat ca dezvoltatorii sunt deschisi in a negocia in scadere costul locuintei, mai ales atunci cand cumparatorul achita un avans de 25%. In ceea ce priveste restul sumei, aceasta este achitata in majoritatea cazurilor – respectiv 55.15% – prin contractarea unui credit „Prima Casa”. Se poate spune ca lansarea programului a determinat o serie de schimbari in comportamentul vanzatorilor. Daca pana anul trecut, nici nu se punea problema de vreo diminuare serioasa a pretului unui imobil, in prezent, negocierea este o activitate ce guverneaza piata imobiliara locala”, a declarat Mihai Stan, Director General www.TopEstate.ro.

Lansarea programului „Prima Casa” a determinat o serie de schimbari la nivelul ofertei. Astfel, 33.07% dintre vanzatori au gandit pachete promotionale speciale, in timp ce 21.26% au redus preturile astfel incat clientii sa poata beneficia de programul „Prima Casa”. Exista insa si dezvoltatori – 37% – pentru care programul „Prima Casa” nu a adus nici o schimbare in ofertele initiale, fie din motive administrative, fie pentru ca pur si simplu publicul lor tinta nu se regaseste printre cei care acceseaza un credit prin „Prima Casa”.

Rezultatele studiului indica o stare de pesimism printre dezvoltatori si vanzatori, in conditiile in care 63.41% dintre cei chestionati nu au incredere ca aplicarea programului „Prima Casa” va duce la rezultate pozitive. Doar 36.59% dintre cei intervievati sunt inca optimisti cu privire la buna functionare a proiectului.

Daca „Prima Casa” a determinat schimbari semnificative in randul ofertantilor, nu acelasi lucru se poate spune la nivelul cererii. In proportie de 64,71% solicitantii prefera in continuare locuintele de doua camere, ale caror preturi nu depasesc plafonul garantat de stat – 60.000 de euro. Pe locul doi in preferintele cumparatorilor sunt garsonierele – 19.12%, urmate de apartamentele cu trei camere – 9.56%. Doar 0,74% dintre clienti opteaza pentru un apartament cu patru camere. Este de remarcat ca un procent de 5.88% dintre clientii tranzactiilor imobiliare din primele 6 luni ale anului s-au orientat catre achizitia de vile.

Studiului a fost efectuat de www.TopEstate.ro, in perioada 1-30 septembrie, pe un esantion de 130 de agentii imobiliare si dezvoltatori din orasele resprezentative ale