Președintele UNCJR solicită fonduri pentru combaterea epidemiei

Preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), Marian Oprişan, a transmis o scrisoare deschisă premierului Ludovic Orban prin care îi solicită direcţionarea către autorităţile locale a fondurilor necesare combaterii epidemiei cu noul coronavirus, susţinând că, în caz contrar, la începutul verii, Consiliile judeţene vor intra în colaps financiar.

“Autorităţile administraţiei locale judeţene sunt prima linie de luptă împotriva efectelor pandemiei de SARS-CoV-2 şi, pentru a putea face faţă acestor grele încercări, avem nevoie de fondurile necesare cu care să susţinem această luptă! Până acum, Consiliile judeţene au cheltuit şi angajat sume în valoare de 322 milioane lei pentru combaterea pandemiei, iar nevoile financiare ale judeţelor, până la sfârşitul anului, se ridică la 1.660 milioane de lei. Cu stupoare, am constatat cum, la ultima rectificare de buget, doar două judeţe din cele 41 au primit fonduri guvernamentale”, se arată în scrisoare.

Potrivit lui Oprişan, la începutul anului, Guvernul a alocat judeţelor doar 17% din necesarul de funcţionare al Direcţiilor de asistenţă socială şi protecţie a copilului, iar acum nu a mai distribuit niciun leu.

“Povara financiară foarte grea care a căzut pe umerii Consiliilor judeţene împiedică efortul nostru de a combate această pandemie! În esenţă, faptul că nu ne sunt alocate fondurile necesare combaterii epidemiei este similar cu un atentat al Guvernului României la sănătatea cetăţenilor. Tocmai, de aceea, dorim să îi informăm pe cetăţeni că la începutul verii Consiliile judeţene vor intra în colaps financiar. Nu vom mai putea proteja copiii şi bătrânii din centrele de protecţie şi nu vom mai putea desfăşura niciuna din activităţile curente ale instituţiilor judeţene. În numele celor 41 colegi preşedinţi de consilii judeţene, vă solicit ca măcar în acest al treisprezecelea ceas să lăsaţi deoparte politica, să fiţi lucid şi să dispuneţi direcţionarea fondurilor necesare către Consiliile judeţene şi restul autorităţilor locale!”, a transmis Marian Oprişan, preşedinte al PSD Vrancea.  Oprişan a adăugat că, fără bani, nu se va putea stăvili extinderea acestui virus în cadrul comunităţilor. “Pentru a nu comite un genocid la adresa populaţiei, este nevoie de măsuri pentru a putea fi gestionate nevoile administraţiilor judeţene pe cele două paliere esenţiale: emiterea de acte normative în vederea realizării unor proceduri corecte şi eficiente în derularea activităţilor Consiliilor judeţene pe perioada stării de urgenţă, cât şi în perspectiva prelungirii măsurilor de protecţie şi distanţare socială; alocarea sumelor în conformitate cu mecanismele legale funcţionale în cazul situaţiilor de urgenţă, în măsura în care acestea sunt solicitate, pentru asigurarea intervenţiei eficiente şi prompte în combaterea efectelor infectării cu COVID-19”, a menţionat el.

UNCJR solicită măsuri pentru suplimentarea sumelor alocate prin Legea bugetului de stat pentru anul 2020, eventual din Fondul de rezervă bugetară al Guvernului, astfel încât funcţionarea instituţiilor şi derularea programelor investiţionale să nu fie afectate, a explicat Marian Oprişan, susţinând că astfel se va evita blocajul administrativ. AGERPRES