cosma_mircea_.jpgDisputa începută în luna mai între prefectul judeţului Prahova, Adrian Dobre, şi preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, continuă, şeful administraţiei judeţene fiind acuzat de incompatibilitate după ce a votat, în 2009, o hotărâre prin care au fost expropriaţi cei doi copii ai săi.

După ce Tribunalul Prahova şi Curtea de Apel Ploieşti au dat câştig de cauză în acest conflict Consiliului Judeţean, prefectul Adrian Dobre a anunţat, miercuri, într-o declaraţie de presă, că a făcut o sesizare în acest sens şi la Agenţia Naţională de Integritate (ANI), aşteptând răspuns din partea acesteia.

”Susţin şi salut toate proiectele pe fonduri europene care sunt realizate cu legalitate. Astăzi (n.r. miercuri) se demarează un proiect tot pe fonduri europene, cel privind realizarea DJ 236, care face legătura între DN 1 şi DN 1B. Vizavi de acest proiect, am fost în instanţă cu preşedintele Consiliului Judeţean, noi aflându-ne într-o poziţie contradictorie vizavi de o hotărâre a CJ prin care preşedintele instituţiei s-a aflat într-o crasă stare de incompatibilitate, deoarece a votat în plenul CJ acordarea de bani în vederea exproprierii unor terenuri care aparţineau fiilor dânsului. În acest sens, am făcut o sesizare către ANI şi aştept poziţia oficială a acesteia”, a declarat Dobre.

De asemenea, prefectul a precizat că ia în calcul şi varianta de a-l chema în instanţă pe fostul prefect, Radu Oprea, în mandatul căruia hotărârea CJ cu pricina a primit avizul de legalitate. ”Iau în calcul posibilitatea de a chema în instanţă prefectul de atunci, cel care trebuia să vegheze la legalitatea acestei probleme. (…) Nu doresc să particip la conferinţa de azi (n.r. miercuri) pentru că nu este posibil ca prin prezenţa mea să girez acest proiect unde există riscul să returnăm banii din cauza crasei incompetenţe şi a avariţiei preşedintelui CJ”, a mai spus Adrian Dobre.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Cosma, susţine însă că problema ridicată de către prefect a fost clarificată în instanţă, aceasta dând câştig de cauză CJ. ”Problema nu mai există. Problema a fost. În 2007, acest traseu al DJ 236 a fost aprobat, nu l-am aprobat în 2009, ci atunci am aprobat doar cuantumul despăgubirilor. Proiectul a fost aprobat în 2007. Pe chestiunea hotărârea de Consiliu Judeţean privind despăgubirile, sunt mirat încă, pentru că prefectul era subprefect şi HCJ a fost dată spre legalitate Prefecturii. Noi nu am putut trece mai departe cu finanţarea decât după ce Prefectura din 2009, când actualul prefect era subprefect, a emis hârtia că HCJ este conformă. Că ne-am trezit în 2011, asta e altă treabă”, a explicat Cosma.

Începerea lucrărilor pentru construirea, cu fonduri europene, a unui drum (DJ 236) care face legătura între DN 1 şi DN 1B a fost blocată timp de mai multe luni din cauza procesului dintre Prefectura şi Consiliul Judeţean (CJ) Prahova. Pe data de 28 mai a acestui an, Prefectura Prahova a depus o acţiune la Secţia de Contencios Administrativ a Tribunalului Prahova, solicitând anularea hotărârii de Consiliu Judeţean care viza declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul DJ 236, motivând că pe lista anexată HCJ 55/2009 apăreau şi numele celor doi copii ai şefului CJ, respectiv Vlad şi Andreea Cosma.

Instanţa a admis excepţia tardivităţii şi a respins acţiunea Prefecturii, dar aceasta din urmă a înaintat recurs, Curtea de Apel Ploieşti respingându-l ca nefondat pe 8 septembrie. Proiectul privind ”Creşterea capacităţii de trafic prin realizarea legăturii rutiere între DN 1 şi DN 1B (realizarea drumului judeţean de Centură DJ 236), în zona de nord a municipiului Ploieşti” a fost lansat, miercuri, valoarea totală a acestuia fiind de 43,9 milioane lei. AGERPRES