uioreanu_horea4.jpgPreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a fost ales, miercuri, preşedinte al Consiliului pentru dezvoltare regională Nord-Vest, într-o şedinţă extraordinară a forului.

El a spus că printre priorităţile sale se numără absorbţia fondurilor europene. ”Una dintre priorităţile absolute ale mandatului meu o reprezintă creşterea semnificativă a gradului de absorbţie al fondurilor europene la nivelul întregii regiuni. Totodată, din postura de preşedinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest voi urmări ca accentul să fie pus pe acele proiecte care vor avea un impact cât mai mare în ceea ce priveşte dezvoltarea accelerată a întregii regiuni şi care vor contribui considerabil atât la creşterea economică, cât şi la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor din regiunea de nord-vest a ţării”, a declarat, într-un comunicat de presă, Horea Uioreanu.

Conform legislaţiei în vigoare, Consiliul pentru Dezvoltare Regională este organismul deliberativ care coordonează întregul proces de dezvoltare regională în cadrul Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest, entitate care reuneşte şase judeţe: Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu-Mare şi Sălaj. Forul are în componenţă preşedinţii consiliilor judeţene din cele şase judeţe din regiune şi câte un reprezentant al consiliilor locale municipale, orăşeneşti şi comunale, desemnaţi din fiecare judeţ pe durata mandatului. Printre cele mai importante atribuţii ale consiliului se numără aprobarea strategiei şi a programelor de dezvoltare regională, aprobarea proiectelor de dezvoltare regională, transmiterea către Consiliul Naţional pentru Dezvoltare

Regională de propuneri privind constituirea Fondului pentru dezvoltare regională, aprobarea criteriilor/priorităţilor/alocărilor şi destinaţiilor resurselor Fondului pentru dezvoltare regională.AGERPRES