Presedintele Consiliului Judetului Tulcea, Victor Tarhon, doreste sa demareze reforma in administratia publica judeteana.
El si-a exprimat aceasta dorinta in timpul discursului sustinut dupa investirea in functia de presedinte al CJ, la ceremonie participand peste o suta de reprezentanti ai autoritatilor publice si primari ai comunelor tulcene.

„Sunt hotarat sa demarez pas cu pas reforma in administratia publica judeteana ca premisa a implementarii cu succes a unei autentice autonomii locale, domeniu de acut interes, care pe nedrept e neglijat de actualul Guvern”, a declarat Victor Tarhon.

Presedintele CJ a mai spus ca nu va abandona nici un proiect cu efecte benefice pentru judetul Tulcea si ca doreste sa instituie in institutia publica o alta atitudine fata de munca. „Tot ce va initia echipa CJ se va inscrie in conceptul ‘3D’ – ‘Dezvoltare durabila si dinamica’ – pe care l-am anuntat in timpul campaniei electorale, iar pentru patru ani, administratia publica judeteana va intra intr-un proces de modernizare benefic atat pentru contribuabili, cat si pentru functionarii publici”, a sustinut Tarhon.

Noul presedinte al CJ si-a exprimat totodata disponibilitatea pentru un dialog permanent cu persoanele de buna-credinta, care pot aduce un plus de valoare procesului de dinamizare a vietii sociale si economice din judetul Tulcea.

Amintim ca in urma alegerilor din data de 1 iunie, din cele 94.495 de voturi valabil exprimate pentru alegerea presedintelui CJ, 37.639 au fost in favoarea presedintelui Organizatiei judetene a PD-L, Victor Tarhon.

In urmatorii patru ani, PD-L va avea in CJ 15 reprezentanti, PSD – 10, iar PNL – cinci, consilierii judeteni urmand sa depuna juramantul miercuri, 25 iunie.