Preşedintele CJ Prahova, după decizia de carantinare a unui sat: Este un abuz; vor mai fi cazuri similare

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, care este şi vicepreşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), consideră un “abuz” decizia de impunere a carantinei zonale în satul Gornet, susţinând că rata de infectare luată în calcul pentru astfel de decizii este mult prea mică şi că în mod cert vor mai fi cazuri similare în judeţ.

“Sunt elemente abuzive luate în calcul pentru o asemenea decizie. Trei la mie este o cifră mult prea mică, iar perioada de două săptămâni care este monitorizată în acest sens este prea mare, pentru că, în acest timp, multe cazuri se pot negativa. De exemplu, la Gornet au fost 15 cazuri în două săptămâni, dar opt dintre cei infectaţi sunt deja negativi”, a declarat Toader.

În acest context, luând în calcul cele două elemente de reper, Toader este de părere că în mod cert în Prahova vor mai fi localităţi carantinate, cu atât mai mult cu cât judeţul dispune de o capacitate mare de testare faţă de alte zone.

“Eu am votat clar împotriva instituirii carantinei. Nu e normal! Este un abuz”, a afirmat vicepreşedintele CJSU.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a votat, miercuri, instituirea carantinei zonale în satul Gornet, după ce în decurs de două săptămâni în comună au fost depistate 15 cazuri de COVID-19. Potrivit datelor comunicate de Prefectura Prahova, măsura carantinei ar urma să fie instituită pentru o perioadă de 14 zile, cu posibilitate de prelungire în funcţie de evoluţia răspândirii comunitare a noului coronavirus SARS-CoV-2.

“Această hotărâre a fost adoptată (…) deoarece: în comuna Gornet există un trend crescător al cazurilor în ultimele 14 zile – au fost înregistrate 15 cazuri noi în perioada 08 – 20.07.2020; rata de infectare depăşeşte nivelul de 3 cazuri /1.000 de locuitori; cazurile sunt înregistrate în comunitate (nu există comunităţi închise); ponderea populaţiei cu vârsta de 65 de ani şi peste este similară în comună cu cea din restul judeţului; personalul de specialitate din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, care efectuează anchetele epidemiologice, este depăşit de numărul de cazuri noi zilnice”, precizează sursa citată.

În acest moment, autorităţile locale aşteaptă emiterea Ordinului şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau al persoanei desemnate de acesta pentru instituirea carantinei zonale. AGERPRES