Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea a precizat pe pagina sa de socializare că în anul 2018 administraţia judeţeană va finaliza două investiţii în domeniul infrastructurii şi ar putea demara o nouă investiţie în domeniul energetic prin conectarea la reţeaua de gaze naturale a mai multor oraşe din judeţ. Afirmaţiile şefului CJ Maramureş vin în urma unor întâlniri pe care acesta le-a avut la Bucureştii cu miniştrii Economiei, Fondurilor Europene şi Dezvoltării Regionale.
„Anul 2018 ar urma să aducă în judeţ investiţii care au fost aşteptate de maramureşeni de 20 de ani, cum ar fi Drumul Nordului, dar şi magistrala de gaz (…) La Ministerul Dezvoltării am avut întâlnire cu ministrul Paul Stănescu şi discuţii despre PNDL2, Valea Izei şi susţinere pentru alocarea unor sume pentru aeroport. Apoi, la Ministerul Economiei şi întâlnire cu ministrul Gheorghe Şimon, discuţii despre magistrala de gaz în Maramureşul Voievodal între Sighetu Marmaţiei şi Borşa, proiect ce poate demara în 2018. Nu în ultimul rând, Ministerul Fondurilor Europene, întâlnire cu ministrul Marius Nica şi discuţii despre Drumul Nordului şi finanţarea în continuare a lucrărilor de la aeroport” , a punctat Gabriel Zetea.
În context, preşedintele Consiliul Judeţean Maramureş a declarat că toate cele trei investiţii care s-au aflat în centrul discuţiilor cu cei trei miniştri vor avea în mod cert finanţarea asigurată. „Sunt convins că anul 2018 va fi un an plin, un an în care toate investiţiile preconizate vor fi demarate şi terminate etapizat„, a spus Gabriel Zetea. AGERPRES