Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a anunţat, într-o conferinţă de presă, lansarea unei campanii împotriva „mafiei ursului”, susţinând că există persoane de la diverse ONG-uri care încasează sume mari de bani pentru a demonta orice iniţiativă de a face acceptabilă convieţuirea dintre om şi acest animal.

Borboly a arătat că ministrul Mediului face eforturi mari pentru rezolvarea problemelor generate de prezenţa urşilor în zonele locuite, dar acestea sunt comentate permanent de „aşa-zisa societate civilă verde sau aşa-zişi experţi”.

„De aceea noi considerăm – şi ştiţi că am avut şi la Bruxelles o discuţie cu şeful grupului pentru carnivore mari din cadrul Parlamentului European şi am căzut de acord că este o mafie a ursului. Trebuie să începem o campanie împotriva acestei mafii, care vine cu lozinci, fără răspundere şi fără a ţine cont de viaţa oamenilor din judeţul Harghita. Şi trebuie să venim să demontăm, pas cu pas, toate argumentaţiile, toate afirmaţiile care nu au bază ştiinţifică; o singură bază au: această mafie să primească cât mai mulţi bani. Vom vedea şi pe parcurs câţi dintre aceşti oameni de la câte ONG-uri au primit câte 10.000 de lei/lună ca salariu în zeci de proiecte finanţate din fonduri europene sau guvernamentale. Foarte multe lucruri o să vă demonstrăm pe parcurs”, a declarat Borboly Csaba.

Acesta a spus că vor fi alocate fonduri pentru realizarea de studii şi cercetări şi au fost contractate serviciile unui avocat care va solicita corectarea informaţiilor false care ar apărea despre acest subiect.

„Astăzi solicităm participarea acelor jurnalişti, acelor studenţi, oameni de ştiinţă, reprezentanţi ai unor ONG-uri care cred că realitatea trebuie să fie prezentată şi viaţa omului, cum scrie şi Constituţia, este primordială, să ne vină în ajutor. Vom aloca fonduri, vom susţine financiar, vom face foarte multe cercetări, vom face mai multe studii şi nu vom veni cu studii de acum 10 ani, de la o universitate care nu are nicio treabă cu România. După trei ani, am reuşit să avem o colaborare cu un avocat, care va fi lângă noi. S-a angajat să apere pro bono oamenii care au fost atacaţi de urşi. Vom avea o colaborare şi pe eventuale alte litigii, procese, pentru că acolo, în mass-media sau social media, dacă cineva va minţi despre realitatea din Harghita, dacă cineva va relata împotriva Constituţiei şi a Directivei Habitate în privinţa ursului, acolo vom cere, nu despăgubiri, să se corecteze relatarea. Vom merge într-o campanie foarte largă şi orice iniţiativă va fi bine-venită”, a subliniat Borboly.

Pentru a da startul campaniei, preşedintele Consiliului Judeţean a prezentat un banner de mari dimensiuni, care a fost amplasat pe clădirea instituţiei şi pe care scrie, în limba engleză, „Stop mafiei ursului!”. De asemenea, pe banner scrie că vieţile oamenilor din judeţul Harghita au prioritate, în conformitate cu Constituţia României şi Directiva „Habitate” a Consiliului European.

„Ca să dăm startul acestei campaniei, vom afişa un banner pe clădirea CJ care va arăta că la Miercurea-Ciuc, reşedinţă de judeţ, unde şi ieri au fost două alerte, viaţa omului nu este în siguranţă şi trebuie să vadă toţi. Ne-am gândit dacă vom găsi un finanţator să facem un banner atât de mare încât să se vadă şi din avion că aici viaţa omului, în această ţară, din cauza acestei mafii, nu este în siguranţă. De astăzi dăm startul acestei campanii şi îi îndemnăm pe toţi cei care vorbesc despre convieţuirea urs-om în judeţul Harghita în detrimentul omului să se gândească bine ce fac, pentru că vom veni, vom încerca să clarificăm, vom încerca să demonstrăm ştiinţific că nu au dreptate şi vom cere corectarea informaţiei spuse în spaţiul public”, a mai afirmat Borboly.

Întrebat cine face parte din „mafia ursului”, acesta a evitat să răspundă, susţinând că este vorba de un fenomen care este întâlnit nu numai în România, ci la nivelul Europei.

 

Ministrul Mediului: E o acuzaţie gravă; trebuie să aibă şi dovezi

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a reacţionat, în cazul lansării campaniei împotriva „mafiei urşilor” de către preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, şi a punctat faptul că este vorba despre o acuzaţie gravă, pentru care trebuie aduse dovezi, altfel este doar o acţiune de propagandă.

Tanczos Barna a afirmat că sunt persoane care se împotrivesc măsurilor luate de minister, dar nu poate spune că este vorba despre mafie, precizând că trebuie să se acorde atenţie folosirii acestor termeni.

„Este o acuzaţie extrem de gravă şi, dacă cineva face o astfel de acuzaţie, trebuie să aibă şi dovezi. În caz contrar, este doar o acţiune de PR, de propagandă. Sunt persoane care se împotrivesc măsurilor care sunt luate de minister. Nu aş putea să spun că este mafie. Sunt persoane şi de o parte, şi de cealaltă. Sunt măsuri care sunt contestate sau criticate atât de ONG-uri, cât şi de vânători. Rolul ministerului este să găsească soluţii de management al populaţiei pe care să le discute atât cu ONG-urile care luptă pentru protejarea acestei specii, cât şi cu asociaţiile de vânătoare care spun că şi ele fac eforturi deosebite pentru protejarea acestei specii. Soluţiile ştiinţifice şi echilibrul trebuie asigurate de minister. Dacă cineva are cunoştinţe cu privire la existenţa unei mafii, trebuie să facă plângeri penale pentru că mafia este o organizaţie ilegală prin care se procură bani, se obţin venituri şi este o chestiune extrem de gravă şi trebuie să fim foarte, foarte atenţi cu privire la folosirea acestor termeni”, a declarat Tanczos Barna. AGERPRES