Presedintele Consiliului Judetean Dolj, Ion Prioteasa, a declarat ca in cel mai scurt timp Guvernul trebuie sa stabileasca clar care vor fi atributiile consiliilor judetene si care vor fi atributiile prefecturilor, incepand cu 2007.
„Se apropie 1 ianuarie 2007 si nimeni nu ne spune ce atributii vor avea consiliile judetene, cu ce se ocupa consiliile judetene si cu ce se ocupa prefecturile, pentru ca este posibil sa ni se spuna ca din 2007 consiliile judetene nu isi mai au rostul si sa dispara. Daca se vrea sa se mearga dupa modelul unei tari, atunci sa se gaseasca acel model. Insa cineva trebuie sa ne spuna clar ce avem de facut in 2007, pentru ca se apropie votarea bugetului pentru anul viitor si trebuie sa stim cum distribuim fondurile. Deja este tarziu”, a spus presedintele CJ Dolj.

Ion Prioteasa a mai afirmat ca este posibil ca atributiile consiliilor judetene sa fie diminuate, pentru ca prefectii au cerut sporirea prerogativelor, inclusiv dreptul de a monitoriza activitatea consiliilor judetene.