Bugetul judeţului Buzău pe anul 2013, aprobat vineri de consilierii judeţeni, este de 209 milioane de lei, din care peste două treimi este destinat protecţiei sociale.
”În acest an avem un buget echilibrat, dar limitat, nu s-a făcut nicio repartizare pe criterii politice, se vor da bani doar pentru proiecte şi pentru a rezolva probleme stringente ale fiecărei comunităţi. Este foarte important să prioritizăm şi să alegem proiectele importante, i-am chemat pe primari să caute surse alternative de finanţare, iar dintre acestea cele mai importante sunt fondurile europene”, a declarat, vineri, la finalul şedinţei extraordinare a CJ, preşedintele Cristi Bâgiu.
Preşedintele CJ susţine că lipsa locurilor de muncă este cea mai importantă problemă ridicată de primari, motiv pentru care se va da o atenţie sporită investiţiilor. ”În acest an vor demara construcţia podului de la Vadu Paşii, peste râul Buzău, extinderea şi modernizarea Ambulatoriului Spitalului judeţean de Urgenţă, finalizarea reabilitării Muzeului judeţean de istorie, dar am aprobat şi suma de 6,2 milioane de lei, aport propriu la două proiecte de mediu cu finanţare europeană care vor demara tot în cursul acestui an”, a mai spus preşedintele CJ, Cristi Bâgiu. AGERPRES