Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Liviu Mihai Rusu, a declarat, miercuri, că intenţionează să reducă organigrama instituţiei pe care o conduce cu circa 40%.
„Am în vedere de mai multă vreme o reducere de organigramă. În acest moment organigrama are peste 130 de posturi, din care sunt ocupate 100. Eu mă gândesc să reduc numărul undeva la 60 de posturi, dar să îi şi pot plăti mai bine pe aceşti oameni care merită să rămână”, a spus Rusu.
Preşedintele CJ Bistriţa-Năsăud spune că activitatea fiecărui angajat din instituţie este analizată periodic, iar unii nu se ridică la nivelul aşteptărilor, „pierzând vremea pe messenger”. Liviu Rusu nu a precizat, însă, care dintre serviciile din subordinea sa sunt cele mai vizate de o posibilă reducere de personal. Organigrama CJ este formată din 134 de posturi, dintre care 94 funcţii publice, 37 funcţii contractuale şi trei demnitari aleşi. Din aceste posturi, momentan sunt ocupate 99.
Printre angajaţii Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud se numără fiul secretarului judeţului, Alexandru Redl, angajat ca şi consilier la Compartimentul autorităţii judeţene de transport, fiul fostului vicepreşedinte al CJ din perioada 2004-2008, Claudiu Pamfiloiu, angajat ca inspector la Compartimentul fonduri structurale, şi nora celui de-al doilea vicepreşedinte din perioada 2004-2008, Loredana Tompa, angajată ca şi referent în cadrul Serviciului secretariat administrativ. De asemenea, de la venirea lui Liviu Rusu la şefia consiliului, au fost ocupate şi funcţiile de administrator public, de arhitect-şef şi cele patru de consilieri personali, care pe vremea fostului preşedinte Gheorghe Marinescu au fost vacante. AGERPRES