Presedintele Basescu si-a desemnat noi consilieri

Presedintele Traian Basescu are incepand de pe 15 martie patru noi consilieri prezidentiali, a anuntat purtatorul de cuvant al Administratiei Prezidentiale, Adriana Saftoiu.
Seful statului a semnat decretul de numire a lui Mihai Stanisoara in functia de consilier prezidential pentru aparare si securitate nationala, iar Sebastian Lazaroiu va fi consilier prezidential la Departamentul de planificare si analiza politica. Cristian Preda va fi consilier prezidential pentru educatie si cercetare, iar Bujor Bogdan Teodoriu pe probleme economice. Presedintele Basescu a semnat totodata decretul pentru eliberarea din functia de consilier prezidential a lui Sergiu Medar, la cerere, din motive de sanatate.