Presedintele Traian Basescu, prezent la sedinta Comitetului Executiv pentru Integrare Europeana, a avertizat asupra pericolului ca oameni din Executiv sa intre sub influenta unor grupuri de interese economice, a declarat purtatorul de cuvant al Administratiei Prezidentiale, consilierul prezidential Adriana Saftoiu.
„Seful statului a cerut Guvernului sa actioneze doar sub influenta programului de guvernare stabilit cu partidele politice si nu sub influenta unor grupuri care pot schimba decizia politica”, a precizat Adriana Saftoiu.
Traian Basescu a participat la sedinta Comitetului Executiv pentru Integrare Europeana la invitatia premierului Calin Popescu-Tariceanu, pentru a se informa asupra ultimelor evolutii in procesul de integrare a Romaniei in structurile europene, la 1 ianuarie 2007. Seful statului a dorit sa cunoasca, dupa cum a aratat Adriana Saftoiu, stadiul de solutionare a aspectelor semnalate in scrisoarea de avertizare a Comisiei Europene, care precede un prim proiect de raport de tara pentru Romania, ce va fi dat publicitatii in jurul datei de 24 august.
„Concluzia presedintelui Traian Basescu dupa discutarea problemelor semnalate in scrisoarea de avertizare a Comisiei Europene a fost ca acestea pot fi integral rezolvate in timp util. Depinde doar de vointa Guvernului”, a spus Adriana Saftoiu.