gearap_adrian.jpgAdministraţia Fondului de Mediu (AFM) va relua, începând de anul viitor, programul „Casa verde” pentru instituţiile publice, a declarat, vineri, la Botoşani, preşedintele Administraţiei Fondului de Mediu, Adrian Gearâp. Potrivit acestuia, programul a mai funcţionat până în urmă cu trei ani, iar pe durata derulării a fost „un program de succes”.

„În 2011, a fost ultima sesiune de depunere de proiecte şi ne dorim ca în 2015 acest program să fie reluat. A fost un program de succes. Eficientizarea clădirilor din mediul rural este un lucru bun. Orice primărie de comună îşi doreşte să aibă o şcoală bine încălzită, o grădiniţă bine încălzită. Acesta este motivul pentru care încercăm să găsim exact proiectele de care este nevoie în mediul rural”, a afirmat Gearâp.

Totodată, preşedintele AFM susţine că instituţia pe care o conduce nu va mai finanţa proiecte de construcţie de parcuri în mediul rural. În schimb, AFM va finanţa, din 2015, proiecte de construcţie, extindere sau reabilitare a parcurilor din localităţile urbane.

Adrian Gearâp a precizat că, începând de anul viitor, autorităţile publice nu vor mai fi obligate să asigure cofinanţarea proiectelor care vor fi implementate cu sprijinul AFM. AFM a avut, în 2014, un buget de 800 de milioane de lei, însă, potrivit oficialilor instituţiei, proiectele semnate şi care urmează să fie finanţate din Fondul de Mediu însumează două miliarde de lei. AGERPRES