Primul-ministru Victor Ponta a declarat joi, la Arad, că Guvernul a alocat fondurile necesare continuării lucrărilor la cele două pasaje rutiere de pe şoseaua de centură Nord a municipiului Arad.
„Noi am pus la dispoziţie fondurile pentru finanţarea lucrărilor la cele două pasaje. De aici încolo este problema celor două companii care au câştigat licitaţiile, una în 2010, iar cealaltă în 2011. Evident, însă, că nu îmi asum responsabilitatea pentru cât au fost de bune sau de rele cele două companii. Noi le-am pus la dispoziţie toţi banii şi le vom controla”, a precizat premierul.
Potrivit şefului Guvernului, dacă cele două companii nu se încadrează în calendarul de lucrări, le vor fi reziliate contractele, dar asta înseamnă reluarea procedurilor. „Esenţial pentru ceea ce trebuia să facă Guvernul a fost făcut, în sensul că am pus la dispoziţie toţi banii necesari. Mai departe sper să nu păţim cum am păţit la proiectul autostrăzii Nădlac-Arad, care a fost adjudecat în mod ilegal de ministrul Transporturilor de atunci, doamna Boagiu şi ştim că, după arestarea prietenului doamnei Boagiu, domnul Iordache, a trebuit să reluăm procedura. La cele două faimoase pasaje de la Arad, noi am pus la dispoziţie banii pentru lucrări pe care i-a oprit domnul Ungureanu, în 2012, când era prim-ministru. Dacă nu lucrează firmele, vom rezilia aceste contracte”, a precizat Victor Ponta.
Premierul a afirmat, totodată, că mai există şi alte lucrări mari de infrastructură, cum ar fi cele din Programul de Mediu, unde s-au câştigat licitaţii în 2010 şi 2011, de către firme care nu realizează lucrările. „Acolo, însă, unde sunt pe fonduri de la buget, cum sunt cele două pasaje de la Arad, sigur că pot să le reziliez, dar o luăm de la capăt, mai pierdem un an. Deci, speranţa mea şi controlul celor de la CNADNR este ca cele două firme care au câştigat – m-am şi uitat, una dintre ele o reputaţie foarte proastă, pentru că a câştigat multe licitaţii în 2010 – 2011 şi nu a făcut nicio lucrare fiindcă nu are capacitatea de a face. Dacă sesizăm că nu îşi fac treaba, deşi au banii la dispoziţie, va trebui trecem la reziliere, dar asta mi se pare soluţia proastă, pentru că mai pierdem un an de zile cu procedurile”, a explicat premierul.
Victor Ponta s-a referit, din nou, la autostrada Nădlac-Arad. „Am încercat, pe cât posibil, să reducem toate termenele, dar este vorba de fonduri europene, pentru că autostrada este din POS Transport, din fonduri de coeziune, şi trebuie respectate procedurile europene, pentru ca să nu fie motive întemeiate de contestare”, a precizat şeful Guvernului. AGERPRES