Premierul le-a cerut prefecţilor să prezinte presei măsurile guvernamentale economice

Premierul Emil Boc le-a cerut, duminică, prefecţilor, să prezinte presei din judeţele de competenţă măsurile guvernamentale de redresare economică, şeful Guvernului fiind nemulţumit de faptul că aude de prea multe ori că “Guvernul nu a făcut nimic”.

“Aveţi disponibilitate de a discuta cu mass-media locale, scrise, audio, video, şi să explicaţi care sunt măsurile în derulare din punct de vedere economic ale Guvernului, pentru că de prea multe ori auzim această frază: ‘Guvernul nu a făcut nimic, nu face nimic pentru susţinerea activităţii economice’. Eu nu spun nici să ne lăudăm, nici să cădem în cealaltă extremă, ci să spunem lucrurilor pe nume: ce se poate face, ce nu se poate şi ce intenţionăm să facem. Atât doar cer: obiectivitate. Şi să se spună cu subiect şi predicat: asta s-a făcut, asta nu s-a făcut asta se poate face”, le-a spus premierul prefecţilor în cadrul unei videoconferinţe.

El a menţionat ca măsură de redresare economică plata de către stat a contribuţiilor sociale către firmele care angajează şomeri, peste 2.000 de persoane şi circa 1.250 de firme beneficiind de această facilitate, până pe 30 iunie.

“Până în 30 iunie, au fost 2.092 de persone care au beneficiat de această ordonanţă de urgenţă şi peste 1.250 de agenţi economici au utilizat acest instrument”, a spus Boc. El a menţionat şi măsura şomajului tehnic, prin care timp de 3 luni statul preia costurile sociale ale angajatorului şi ale angajatului, cu menţinerea locului de muncă, precum şi garanţiile guvernamentale pentru firme. AGERPRES