boc_emil_2009.jpgPrimul-ministru Emil Boc va avea luni, la Palatul Victoria, o prima intalnire cu reprezentantii administratiei publice locale pentru a discuta despre standardele de cost. „Am discutat cu reprezentantii Ministerului Administratiei si Internelor, pe care i-am mandatat.

Intalnirea va avea loc luni, la ora 14,30, pentru a le da timp sa se pregateasca si sa vina la aceasta prima discutie pe care o vom avea in sediul Guvernului, in prezenta administratiei, in prezenta Ministerului Finantelor, cu privire la standardele de cost care trebuie sa fie facute.

Emil Boc a precizat ca aceste standarde de cost trebuie sa tina cont de numarul populatiei, de intinderea localitatii, urmand sa fie corelate cu Ministerul Finantelor. „Obiectivul nostru foarte clar este acela sa avem un corp de functionari bine platit, bine pregatit si responsabil fata de cetatean. Acestea sunt elementele pe care le urmarim, sa fie unul ajustat numeric, bine pregatit profesional, bine platit, din moment ce raman mai putini si, in acelasi timp, sa raspunda nevoilor cetateanului, pentru ca nimic nu-i mai neplacut decat sa mergi la ghiseu si sa fi tratat cu aroganta, dispret si cu ‘n-am timp'”, a sustinut Emil Boc.

Premierul a anuntat, miercuri seara, la finalul sedintei Executivului, ca standardele de cost sunt principalul criteriu pe baza caruia se va face restructurarea aparatului de stat, iar ministri trebuie sa prezinte saptamana viitoare proiectele lor in acest sens, pe domenii precum administratia publica, asistenta sociala, sanatatea, invatamantul preuniversitar. „Astazi, am stabilit ca standardele de cost sa fie principalul criteriu pe baza carora vom face restructurarea aparatului de stat. Au termen o luna ministerele pentru a prezenta Guvernului viziunea lor cu privire la standardele de cost pe urmatoarele componente: administratie publica, asistenta sociala, sanatate, invatamant preuniversitar. Vom sti exact cat trebuie sa plateasca statul si va plati la fel, indiferent unde ne vom afla in tara, pentru gestionarea acestor domenii importante”, a subliniat Boc.