Premierul a discutat cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor în perspectiva adoptării de către Guvern a rectificării bugetului

Premierul Ludovic Orban şi ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, au discutat pe 11 noiembrie cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România, în perspectiva adoptării de către Guvern a rectificării bugetului pentru anul în curs.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Guvernului, consultările s-au axat asupra “soluţiilor de asigurare a finanţării drepturilor sociale plătite de către autorităţile locale, susţinerii cheltuielilor necesare pentru asigurarea energiei termice pentru cetăţeni şi bunei funcţionări a administraţiei locale, inclusiv a instituţiilor aflate în subordinea acestora“.

De asemenea, au fost avute în vedere modalităţile de susţinere din fonduri naţionale şi europene a proiectelor de investiţii dezvoltate de comunităţile locale, dar şi unele clarificări legislative necesare pentru finalizarea acestora“, se arată în postare.

Sursa citată adaugă că dialogul dintre reprezentanţii Guvernului şi cei ai Asociaţiei Municipiilor din România va continua, fiind avute în vedere, în principal, soluţii pentru “îmbunătăţirea şi creşterea eficienţei sistemelor centralizate de furnizare a căldurii şi apei calde în sistem centralizat pentru cetăţeni, precum şi asigurarea unei finanţări multianuale predictibile pentru autorităţile locale”.

La discuţiile de la Palatul Victoria au mai participat, din partea Guvernului, secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, şi reprezentanţi ai Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei. AGERPRES