referendum-national.jpgInstituţia Prefectului Olt va face recurs la sentinţa Tribunalului Olt privind desfăşurarea unui referendum organizat de Consiliul Judeţean Olt, a declarat miercuri prefectul Leonid Moisiu. Acesta a argumentat că recursul este motivat de „respectul faţă de lege” şi de aceea trebuie cerută şi părerea altor magistraţi.

„Trebuie să cerem şi părerea altui judecător cu atât mai mult cu cât hotărârea a fost redactată în trei zile, adică pe 29 iulie, şi termenul a fost pe 26 iulie. Este ciudat că a fost redactată atât de rapid în condiţiile în care în alte procese durează redactarea şi o lună. Chiar dacă şi instanţa superioară respinge acţiunea Prefecturii, cel puţin am făcut demersurile pe care le-am considerat necesare”, a spus Moisiu.

Motivarea sentinţei date de Tribunalul Olt a fost că nu poate fi îngrădit dreptul Consiliului Judeţean Olt de a organiza referendum. Recursul se va judeca la Curtea de Apel Craiova. Pe data de 26 iulie, magistraţii Tribunalului Olt au respins considerând neîntemeiată acţiunea înaintată de Instituţia Prefectului Olt pentru anularea hotărârii Consiliului Judeţean referitoare la organizarea unui referendum pe tema regionalizării.

Consiliul Judeţean a adoptat la finele lunii iunie o hotărâre privind desfăşurarea unui referendum privind reorganizarea ţării pe data de 24 iulie. Prefectura a cerut imediat în instanţă anularea hotărârii CJ Olt şi aceasta a fost suspendată până la pronunţarea instanţei prin sentinţă definitivă şi irevocabilă. AGERPRES