Prefectura Olt a primit aproximativ 6.000 de petitii

Institutia Prefectului Olt a primit, de la inceputul anului, aproximativ 6.000 de petitii, dar mai putin de jumatate dintre solicitari erau de competenta prefecturii, a declarat Adrian Pop, directorul Cabinetului Prefectului.
El a spus ca toti petitionarii au primit raspuns, chiar daca multe dintre solicitari s-au dovedit a nu fi de competenta institutiei prefectului, si au fost indrumati catre institutiile abilitate in a le rezolva problemele ridicate.

Adrian Pop a mentionat ca unele dintre petitii starnesc chiar amuzamentul si a dat exemplul unei femei din Slatina a carei familie este plecata la munca in strainatate si a venit la prefectura pentru a cere bani sa termine de zugravit casa.
“Doamna respectiva dorea sa i se dea bani pentru a cumpara vopsea lavabila de culoare verde, pentru ca are zugravii in casa si nu mai are bani de vopsea, pentru ca i-a terminat pe cei trimisi de familie”, a exemplificat Pop.

Acesta a mai spus ca majoritatea petitionarilor au probleme cu modul de aplicare a legilor fondului funciar, motiv de indelungate procese in instanta, doresc locuri de munca ori locuinte. Peste 500 de petitii se refera la cresterea pensiilor, iar alte aproximativ 200, la neintelegerile cu vecinii.