Specialiştii Prefecturii Harghita analizează proiectele de investiţii începute la şcolile din judeţ pentru a le identifica pe acelea care pot fi finanţate prin Programul Operaţional Regional, respectiv Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Prefectul Harghitei, Adrian Jean Andrei, a declarat că, potrivit situaţiei trimise de primării, există proiecte de investiţii începute la 20 de unităţi de învăţământ la care unitatea contractantă este consiliul local şi alte 24 de proiecte unde titularii contractelor de achiziţie sunt chiar unităţile şcolare. Cele 44 de proiecte sunt începute în localităţi din întreg judeţul, atât în mediul rural, cât şi la oraşe.

Potrivit prefectului Harghitei, este vorba de proiecte diverse ce vizează reparaţii capitale la şcoli, construirea de grădiniţe sau internate, reabilitarea unor săli de sport sau modernizarea grupurilor sanitare.

Adrian Jean Andrei a spus că fiecare proiect în parte va fi studiat de specialiştii instituţiei pe care o conduce, pentru a fi identificate acele lucrări ce pot fi finalizate din fonduri europene, urmând ca analiza să fie înaintată Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. AGERPRES