Prefectul de Vaslui a fost chemat sa dea explicatii la MIRA

iftimoaie__ciprian.jpgPrefectul judetului Vaslui, Ciprian Iftimoaei, a fost chemat la Ministerul Internelor si Reformei Administrative, pentru a oferi explicatii cu privire la cazul unei atribuiri ilegale de teren de catre Prefectura Vaslui.
Conducerea Prefecturii Vaslui a intrat in atentia Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), dupa ce Iftimoaiei ar fi semnat o hotarare de punere in posesie cu toate ca nu detinea functia de prefect, ci pe aceea de director de cabinet al fostului prefect de Vaslui, Ioan Zaharia.

Ulterior, Ciprian Iftimoaei a spus ca nu este vinovat, ci ca hotararea i-ar fi fost data la semnat de o functionara din Prefectura, actul primind apoi o alta data decat cea la care a fost semnat. “Voi merge la Bucuresti pentru a oferi precizari cu privire la acest caz. Voi explica, asa cum am facut si in fata ziaristilor, ceea ce s-a intamplat de fapt”, a declarat prefectul Ciprian Iftimoaei.
Acesta acuza in continuare mai multe “erori administrative” in cadrul institutiei pe care o conduce. Prefectul a mai spus ca, din cauza acestui scandal, imaginea sa are mult de suferit si a lasat sa se inteleaga ca cei doi subprefecti ai judetului Vaslui, Sergiu Marian si Vasile Cupsan Catalin, la randul lor verificati de DNA, nu ar fi straini de cazul atribuirii ilegale a unei suprafete de 44 de hectare de teren.