Prefectul de Timiş i-a cerut primarului ales să rezolve problema Colterm, pentru ca abonaţii să nu mai aibă probleme

Prefectul de Timiş, Liliana Oneţ, i-a cerut primarului ales al Timişoarei, Dominic Fritz, în cadrul primei întâlniri oficiale pe care a avut-o, să găsească soluţii pentru ca abonaţii societăţii de termoficare Colterm, aflate în subordinea municipalităţii, să nu mai aibă probleme cu furnizarea căldurii şi a apei calde în sezonul rece care va urma.

Vă rog să aveţi în vedere cu prioritate această problemă stringentă pentru locuitorii Timişoarei şi să faceţi tot posibilul pentru a găsi o soluţie astfel încât la nivelul Colterm să nu mai existe, în permanenţă, ameninţarea cu sistarea furnizării gazelor din cauza datoriilor“, a afirmat Liliana Oneţ.

În anul 2012, datoriile Colterm erau în jur de 400 de milioane de lei, ceea ce au făcut din compania de termoficare a municipalităţii o firmă în pragul falimentului.

Primarul în exerciţiu, Nicolae Robu, declara în toamna trecută că municipalitatea a reuşit, pe de-o parte, să eficientizeze procesul de termoficare al Colterm, iar pe de altă parte a alocat fonduri de la bugetul local cu titlu de subvenţie. Datoriile foarte mari au ţinut departe de companie deschiderea băncilor de a acorda orice credit bancar, pentru a stinge penalităţile. Singura soluţie era angajarea de credite de către municipalitate, pentru a salva Colterm de la faliment şi pe cei aproape 60.000 de abonaţi.

În altă ordine de idei, prefectul de Timiş a mai abordat cu primarul ales Dominic Fritz situaţia celor trei spitale din subordinea primăriei, respectiv despre numărul locurilor disponibile, în contextul creşterii zilnice a infectărilor cu SARS-CoV-2.

A fost discutată, de asemenea, situaţia Pădurii Verzi, care a fost atribuită recent prin Hotărâre de Guvern Primăriei Municipiului Timişoara, context în care Liliana Oneţ a cerut ca protejarea celor 520 de hectare de pădure să devină o prioritate a municipalităţii.

Prefectul Liliana Oneţ a menţionat că învestirea în funcţie a edilului ales va putea fi făcută doar după ce Judecătoria Timişoara va valida mandatele celor care au fost aleşi la aceste alegeri locale. AGERPRES