Prefectul de Timiş, Mihai Ritivoiu, este nemulţumit că administraţia judeţeană încă nu are semnat contractul de deszăpezire pentru iarna care urmează, iar un partener pentru prestarea acestor servicii publice ar putea fi desemnat pe la mijlocul lunii noiembrie.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Cristian Moş, a anunţat că o parte din contractele pentru prestarea serviciilor de deszăpezire a drumurilor judeţene au expirat anul trecut şi a demarat o nouă licitaţie pentru noul contract-cadru de anul acesta, în care au fost aduse unele modificări. Una dintre acestea este că de acum vor fi doar patru zone în loc de şase şi pentru fiecare contract în parte s-a dublat numărul de maşini de intervenţie.

„În clipa de faţă contractele sunt în licitaţie. Pe trei zone există un singur ofertant. Este zona I Jimbolia – Sânnicolau Mare – Dumbrăviţa – Pişchia – Dudeşti, unde avem trei ofertanţi. Toate contractele, din câte am înţeles, vor fi încheiate până pe 15 noiembrie. Cea mai rea situaţie ar fi dacă ar apărea o contestaţie pe zona I şi procedura ar putea fi încheiată spre finele lunii noiembrie (…)”, a declarat Cristian Moş.

Prefectul a comentat că viceliderul CJ nu poate da o asigurare că deszăpezirea va putea fi realizată la timp, dacă prima ninsoare va fi pe data de 1 noiembrie, înainte de semnarea contractului în acest sens.

„Iarna ne prinde din nou nepregătiţi. În Colegiul prefectural din noiembrie 2021, Consiliul Judeţean Timiş a făcut obişnuita informare privind pregătirea utilajelor şi a deszăpezirii drumurilor pe timp de iarnă. Reieşea atunci că actualele contracte cadru vor expira în martie 2022. Până aici totul bine şi frumos. Nu mică mi-a fost mirarea la Colegiul prefectural de astăzi, când reprezentanţii CJ ne-au informat cu candoare că ‘contractarea este în curs de licitaţie, iar adjudecarea va fi făcută până în 15 noiembrie’. Trec peste întrebarea de bun simţ: dacă ninge la 1 noiembrie, noi ce facem? Şi mă gândesc că procesul de adjudecare prin licitaţie poate avea şi solicitări de clarificări sau contestaţii. Deci nu avem nicio garanţie că drumurile judeţene vor fi deszăpezite în perioada următoare, deşi se ştia de problemă de mai mulţi ani. Mă îngrijorează consecvenţa cu care actualul aparat al Consiliului Judeţean Timiş ratează orice proiect notabil. Şi aici mă pot referi şi la dezastrul de pe drumul judeţean Timişoara – Giarmata sau, de pildă, la faptul că angajaţii din Palatul Administrativ stau în frig, în timp ce prin birouri mişună instalatorii, pentru lucrarea de încălzire centrală care nici acum nu e gata”, a afirmat Mihai Ritivoiu. AGERPRES