Prefectul de Prahova acuza municipalitatea de tergiversarea lucrarilor la spitalul de urgenta

Prefectul prahovean Nicolae Alexandri a acuzat Primaria si Consiliul Local Ploiesti de tergiversarea lucrarilor la noul spital judetean de urgenta, pentru ca intarzie eliberarea terenului.
Prefectul acuza Consiliul Local ca a emis o hotarare ilegala care nu mai poate fi atacata in contencios, pentru ca a depasit termenul de un an de cand a fost emisa. Prin aceasta hotarare un teren in suprafata de 3,7 hectare din patrimoniul municipalitatii a fost transferat in patrimoniul Autoritatii de Sanatate Publica pentru amplasarea unui nou spital de urgenta, obiectiv de interes judetean. La data emiterii hotararii nu s-a sesizat faptul ca aceasta prevedea ca toate costurile pentru eliberarea terenului sa fie suportate de Consiliul Judetean. Prefectul sustine ca CL nu avea abilitatea sa stabileasca responsablitati pentru alta institutie publica.

CJ a fost de acord sa investeasca o suma pentru introducerea utilitatilor pe terenul unde va fi construit spitalul, dar nu si sa contribuie financiar pentru degajarea terenului.
Prefectul sustine ca in acest moment proiectantul face presiuni pentru ca lucrarile la noul spital trebuie sa demareze la inceputul lunii martie si in acest sens a cerut Administratiei Domeniului Public si Privat al Primariei Ploiesti un deviz de lucrari pentru a estima suma necesara eliberarii terenului. Pe terenul de 3,7 hectare exista in prezent o pepiniera a carei mutare costa peste 300.000 lei, costuri pe care CJ nu accepta sa le plateasca.

Nicolae Alexandri crede ca Primaria Ploiesti poate rezolva aceasta problema pe care singura a creat-o, prin folosirea unui numar suficient de persoane din cei 420 de beficiari ai Legii 416 care pot presta servicii in folosul comunitatii.