Prefectul judetului Mehedinti, Sevastian Bazoi, a avut o intalnire cu primarii comunelor din zona de sud a judetului, in perimetrul carora exista 1.80 hectare terenuri degradate.
Prefectul Bazoi a cerut edililor celor 27 de comune sa declanseze actiunea de identificare pe parcele a suprafetelor afectate de alunecari de teren, nisipuri si mlastini si sa promoveze solutii adecvate de ameliorare.

„Pentru reintroducerea in circuitul agricol a acestor suprafete este necesar in primul rand sa demaram actiuni de impadurire, de formare a perdelelor de protectie, de stabilizare a solului si desecari”, a precizat Bazoi.

Potrivit sursei citate, primarilor prezenti li s-a mai cerut completarea unei fise tehnice obligatorie, necesara pentru obtinerea de fonduri guvernamentale destinate realizarii investitiilor de mediu din zonele cu soluri puternic afectate de fenomenele de eroziune.