Prefectul de Botoşani anunţă că va carantina municipiul reşedinţă dacă rata de infectare ajunge la 6/1.000

Prefectul judeţului Botoşani, Dan Nechifor, a anunţat că va institui carantina în municipiul reşedinţă în momentul în care indicele de infectare cu COVID-19 va atinge pragul de 6 la mia de locuitori.

El a declarat, într-o conferinţă de presă, că măsura ar putea fi una preventivă pentru evitarea răspândirii noului coronavirus şi a făcut apel la populaţie să evite o astfel de situaţie.

Le-am spus şi colegilor din pieţe că suntem la 5,43 (n.r.- cazuri de îmbolnăvire la 1.000 de locuitori), iar în momentul în care vom ajunge la 6 se va carantina municipiul Botoşani şi vom trece în acelaşi regim sau cel puţin apropiat, asemănător, celui din starea de urgenţă. Eu cred şi trebuie ca fiecare dintre noi să luptăm pentru acest lucru, să nu ajungem la 6“, a afirmat Nechifor.

La nivel judeţean, rata de infectare cu SARS-CoV-2 a fost, luni, de 2,54 cazuri/1.000 de locuitori, în timp ce în municipiul Botoşani acest indice a ajuns la 5,43. În ultimele 24 de ore, în judeţ au fost înregistrate 82 de noi cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19. AGERPRES