Prefectul de Bihor sustine primele proiecte pentru Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurala

Prefectul judetului Bihor, Mircea Ghitea, considera ca judetul se poate situa printre primele din tara la accesarea Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR), prin reconversia a 34 de proiecte de infrastructura nefinantate prin SAPARD.
Ghitea a subliniat importanta depunerii de proiecte la nivel de judet, fiind convins ca in Bihor vor putea ajunge sume importante din fonduri nerambursabile, mai ales la masura 322, deoarece la finalul programului SAPARD mai exista practic 34 de proiecte nefinantate, care se refera la drumuri noi si retele de alimentare cu apa si canalizare.

“Vom face o reconversie a acestor 34 de proiecte nefinantate pe SAPARD pentru a fi printre primii la nivel national care vom solicita finantare pe masura 322 din Fondul european agricol”, a declarat prefectul.

Din cele 19 masuri, pe diverse componente, sunt trei masuri in baza carora vor putea fi realizate proiecte si vor putea fi accesate fonduri, inca din acest an, inaintea aprobarii PNDR. Cele trei masuri prioritare, care vor fi lansate la mijlocul lunii octombrie, sunt: modernizarea exploatatiilor agricole (masura 121), cresterea valorii adaugate a produselor agricole si forestiere (123), renovarea, dezvoltarea satelor, imbunatatirea serviciilor de baza pentru economia si populatia rurala si punerea in valoare a mostenirii rurale (322).

La ultima masura, prefectul a subliniat ca proiectele sprijinite se refera si la renovarea cladirilor publice, unde autoritatile publice locale ar trebui sa identifice “in mod corect necesitatile”, pentru ca reprezinta o alternativa importanta la sumele asteptate de la bugetul de stat, pentru sanatate, invatamant, infrastructura sociala.

Pe langa cele 34 de proiecte, Prefectura Bihor va stimula autoritatile din teritoriu sa-si evalueze necesitatile, sa-si scrie proiecte, inclusiv cu sprijinul Prefecturii, prin Compartimentul Afaceri Europene.

“Ne vom concentra pe aceasta directie, una dintre atributiile Prefecturii fiind si aceea de a determina modul de dezvoltare teritoriala a judetului”, a adaugat prefectul.

Specialistii institutiei vor face o evaluare la nivelul judetul privind toate tipurile de surse de finantare care au fost accesate pana in prezent, pe alimentare cu apa, canalizare si drumuri, si vor stabili care sunt prioritare din acestea.

Prefectul a tinut sa informeze populatia judetului asupra lansarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR), accesat in baza Planului National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2007 – 2013 si care a fost prezentat sambata, la Satu Mare, de conducerea ministerului.

“Lansarea FEADR mi s-a parut o tema importanta de adus la cunostinta celor interesati , in contextul general al Institutiei Prefectului care are printre atributii si intensificarea eforturilor depuse de catre cei care pot sa acceseze fonduri europene”, a declarat Mircea Ghitea.

Prin PNDR se va aloca o suma totala de aprox. 8 miliarde de euro, in perioada 2007-2013, aceasta suma fiind, in opinia prefectului, “o oportunitate deosebita pentru ca insuficienta dezvoltare rurala din prezent sa fie schimbata”.