Prefectul de Bihor, sesizat de marile investitii facute de CJ in imobile ce trebuiau retrocedate

Prefectura Bihor va analiza in aceasta saptamana si va comunica o pozitie oficiala privind situatia investitiilor facute de Consiliul Judetean la castelul din localitatea Cadea, sediul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupationala, cladire renovata din bani publici dupa ce a fost solicitata pentru retrocedare.
Prefectul Ilie Bolojan a declarat ca institutia prefectului va verifica circuitul documentelor in ce priveste situatia castelului de la Cadea, centru social unde sunt internati 50 de tineri cu handicap psihiatric. Daca se va constata ca presedintele CJ Bihor, Alexandru Kiss, se face vinovat de abuz in serviciu, Institutia Prefectului va sesiza Parchetul de pe langa Tribunalul Bihor, ca si in cazul Clubului de fotbal FC Bihor.

Lucrarile de renovare la castel au inceput in noiembrie 2006, urmand sa fie finalizate la sfarsitul acestei luni. Anul trecut, Guvernul, prin Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap (ANPH), a investit sume mari de bani pentru renovarea tuturor cladirilor in care functioneaza persoane cu dizabilitati. Consiliul Judetean Bihor a intocmit un proiect prin Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bihor, subordonata CJ, si a obtinut aproximativ 2.500 000 lei pentru renovarea castelului Cadea. Mostenitorii castelului, urmasii grofului Pongracz Jeno, au solicitat retrocedarea inca de acum 11 ani, in 1996, si au revenit cu o noua cerere, in 2001, la Primaria Sacueni, pe raza careia se afla satul Cadea.

Presedintele Consiliului Judetean Bihor, Alexandru Kiss, a declarat ca nu avea cunostinta de faptul ca imobilul in care functioneaza Centrul de terapie a fost revendicat, insa s-a dovedit, intr-un articol de ancheta publicat in saptamanalul “Bihoreanul”, ca acesta nu a spus adevarul, deoarece stia de revendicare inainte de alocarea fondurilor de la guvern, in 2006. Dovada o constituie o scrisoare semnata de insusi presedintele CJ Bihor, Kiss Alexandru, catre avocatii familiei Pongracz, datata 3 octombrie 2006, prin care, ca raspuns la solicitarea lor din din 25 septembrie 2006, le trimitea copiile documentelor cu bunurile si terenurile preluate de la acestia.

Prefectul Bolojan a precizat ca inca nu vrea sa faca declaratii pe acest subiect, fiindca nu-l cunoaste in detaliu. “Un lucru este foarte clar: in principiu este imoral sa directionezi bani, sa faci investitii majore, intr-o locatie care urmeaza sa fie retrocedata, in afara de banii care sunt necesari pentru intretinere. Nu este normal acest lucru. Daca nivelul unor ilegalitati depaseste un standard de implicare generala, noi vom sesiza aspectul la organele in drept. Daca lucrurile vor deraia de la normal, fiti siguri ca nu o sa ne facem ca nu vedem ce vede toata lumea” a declarat prefectul Bolojan.

Urmasii grofului Pongracz nu sunt singurii beneficiari ai unor proprietati aflate in administrarea CJ si renovate din bani publici. Tot CJ Bihor a investit, din 1992 pana in 2004, aproape un milion de euro in cladirea Filarmonicii Oradea, de pe strada Moscovei nr. 5, si restituita Episcopiei Romano-Catolice.