Prefectul de Argeş, Emanuel Soare şi subprefectul Cristian Ciungu au depus jurământul

Noul prefect al judeţului Argeş, Emanuel Soare, a depus jurământul, pe 6 februarie, în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Administrativ din Piteşti. Cu aceeaşi ocazie a depus jurământul şi noul subprefect Cristian Ciungu.

“Recunosc că este un moment emoţionant pentru mine, nu mă gândeam cu un an în urmă că voi ajunge în această poziţie de mare cinste. (…) Vreau să transmit un mesaj foarte clar către cetăţeni, să înceapă să aibă încredere în instituţiile statului”, a declarat noul prefect după depunerea jurământului. La ceremonie a fost prezent şi celălalt subprefect al judeţului Argeş, Adrian Bughiu.

Funcţia de prefect al judeţului Argeş devenise vacantă pe 10 decembrie 2019, când fostul ei titular, Emilian Dragnea, a fost eliberat din funcţie, fără ca Guvernul să desemneze un înlocuitor. La conducerea Instituţiei Prefectului Argeş rămăsese subprefectul Adrian Bughiu.

Emanuel Soare, unul dintre cei patru prorectori ai Universităţii din Piteşti, având ca domeniu de responsabilitate cooperarea internaţională, a spus că a luat decizia să se înscrie în PNL în urmă cu aproape un an. AGERPRES