Prefectul Costică Macaleţi nu se grăbește cu suspendarea din funcţie a preşedintelui Consiliului Județean Botoşani

macaleti_costica.jpgSuspendarea din funcţie a preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, ca urmare a condamnării sale la şase luni de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual, este o decizie grea, a declarat prefectul Costică Macaleţi.

Potrivit acestuia, o decizie în cazul Ţurcanu nu va fi luată înainte de consultarea Direcţiei Juridice din Ministerul Afacerilor Interne. “Aştept încheierea de la Curtea de Apel Suceava. Voi da lucrarea spre analiză Compartimentului juridic al Prefecturii şi, dacă nu voi avea un punct de vedere clar, voi cere unul Compartimenului juridic de la minister”, a afirmat Macaleţi. El a subliniat că o măsură în cazul preşedintelui CJ trebuie să fie “riguroasă”, în condiţiile în care “de ea depinde soarta unui om”.

Preşedintele CJ Botoşani şi al filialei judeţene a Partidului Naţional Liberal, Florin Ţurcanu, a fost condamnat joi la şase luni de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual şi uz de fals, printr-o sentinţă a magistraţilor Curţii de Apel Suceava. Decizia este definitivă şi irevocabilă, iar termenul de încercare dispus de instanţă este de doi ani şi jumătate.

Ţurcanu a fost găsit vinovat într-un dosar în care a fost acuzat de excluderea din partid a doi foşti consilieri judeţeni, pe baza unor documente fictive. Liderul PNL a fost trimis în judecată în 2011, în perioada cât era deputat, de procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru că a consemnat în mod nereal faptul că membri ai organizaţiei politice au fost excluşi din partid. Acesta a fost acuzat de 19 falsuri intelectuale şi de nouă fapte de uz de fals. AGERPRES