Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat că între Primăria Sectorului 1 şi compania Romprest există un diferend comercial, însă trebuie asigurată continuitatea salubrizării.

„Romprest reclamă că nu a primit banii pentru facturile emise, drept pentru care nu poate să plătească la rândul lui (la staţiile de sortare – n.r.), iar Primăria spune că nu s-au livrat serviciile sau că sunt mult prea scumpe pentru ceea ce se face pe teren şi că nu s-a demonstrat că acele servicii au fost efectuate. E un diferend comercial acolo. Plecând de la acest lucru, trebuie asigurată continuitatea serviciului, în sensul de a permite prestatorului să funcţioneze în continuare şi să nu existe blocaje acolo, în acelaşi timp fără a recunoaşte dreptul vreunuia sau faptul că unul dintre ei are sau nu dreptate şi fără a modifica clauzele contractuale în acest moment. Dacă părţile vor decide să facă asta, se poate, dar numai după o negociere, până atunci trebuie găsită o soluţie temporară, care să ridice un pic presiunea, să spunem, de pe una sau de pe ambele părţi”, a spus Alin Stoica.

El a menţionat că aşteaptă răspunsuri de la Primăria Sectorului 1 şi Romprest privind propunerea pe care a formulat-o pentru a se asigura continuitatea serviciului de salubrizare.

Alin Stoica a menţionat că propunerea nu este neapărat a sa, ci el doar a formulat-o, însă aceasta a reieşit din discuţiile avute cu reprezentanţii Primăriei Sectorului 1 şi ai Romprest, ce au avut loc, marţi, la Prefectura Capitalei.

El a reiterat că ambele părţi sunt de acord să facă eforturi pentru asigurarea continuităţii serviciului de salubritate.

Alin Stoica a informat că miercuri va lua o decizie privind cererea Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Sector 1 de a fi de acord cu declararea stării de alertă în această zonă administrativă având în vedere problema gunoaielor. AGERPRES