popa dumitru.jpgPrefectul Brăilei, Dumitru Popa, a declarat, joi, în cadrul şedinţei Colegiului prefectural, că este nemulţumit de faptul că Garda Financiară aplică amenzi tuturor societăţilor comerciale pe care le controlează, acuzându-i pe comisari de ”şicanare” a agenţilor economici.

”Este imposibil să dai amenzi de 100 % pentru toţi agenţii economici controlaţi. Nu pot să cred că suntem o ţară de hoţi. Cred că acest lucru porneşte dintr-o altă mentalitate a comisarilor. Agenţii economici se feresc să vorbească, dar părerea mea personală este că unele dintre aceste activităţi sunt de şicanare”, a spus prefectul.

Dumitru Popa s-a adresat direct şefului Gărzii Financiare, Marcel Constantin, care a prezentat raportul instituţiei pe primul semestru al acestui an, spunându-i că ”anul trecut, cel care a prezentat raportul acestei instituţii a avut curajul să şi recunoască acest lucru”. Potrivit raportului Gărzii Financiare Brăila, pe primul semestru al acestui an, în domeniul importului, producţiei şi comercializării băuturilor alcoolice au fost verificaţi 56 de operatori economici, dintre care 37 au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare totală de 210 mii lei, din care încasate până acum doar 35 mii lei.

Pe linia dotării cu aparate de marcat electronice, au fost verificaţi 164 agenţi economici, din care toţi 164 au fost sancţionaţi, cu 360,5 mii lei, din care 188 mii lei au fost încasaţi, iar la 96 de societăţi le-a fost suspendată activitatea pe o perioadă cuprinsă între 1 şi 3 luni. În domeniul valorificării deşeurilor industriale reciclabile feroase şi neferoase, au fost verificaţi 63 de agenţi economici, din care 44 au fost amendaţi cu 93 mii lei în total, din care încasaţi până în prezent 44 mii lei, şi au fost confiscate bunuri în valoare de 47 mii lei.

Pe linia exploatării, gestionării, prelucrării şi comercializării masei lemnoase, au fost efectuate 31 de controale, fiind sancţionaţi 28 de agenţi economici, cu suma totală de 42,5 mii lei, din care au fost încasaţi 34 mii lei. În domeniul importului, producerii şi comercializării produselor petroliere, au fost verificaţi 5 agenţi economici, dintre care 4 au fost sancţionaţi cu 11,5 mii lei, din care au fost recuperaţi 3,5 mii lei. În ceea ce priveşte produsele din tutun, evaziunea fiscală se manifestă în special prin comercializarea ţigaretelor introduse ilegal în ţară din Republica Moldova, în primul semestru al acestui an fiind confiscată marfă în valoare de 78.696 lei.

În domeniul jocurilor de noroc, au fost verificaţi 24 agenţi economici, dintre care 10 au fost sancţionaţi cu 14,5 mii lei, din care 12,5 mii lei încasaţi. În ceea ce priveşte comercializarea de cereale, produse de morărit şi panificaţie, au fost verificaţi 106 agenţi economici, dintre care 61 au fost sancţionaţi, cu 106,5 mii lei, din care 79,5 mii lei au fost încasaţi, şi au fost confiscate bunuri în valoare de 15,5 mii lei. Pe linia respectării disciplinei financiare, au fost verificaţi 1.360 agenţi economici, din care 1.038 au fost sancţionaţi, cu amenzi în valoare de 1.520 mii lei, din care au fost încasaţi 1.182 mii lei. AGERPRES