Pragurile pentru achiziţiile publice directe pentru lucrări şi pentru bunuri şi servicii se dublează, potrivit unei propuneri legislative aprobate de Senat.

Senatul a adoptat un proiect pentru modificarea şi completarea Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale şi Legea nr.100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu un amendament admis la comisiile de specialitate, care prevede dublarea pragurilor pentru achiziţiile publice directe de la 450.000 la 900.000 de lei pentru lucrări şi de la 135.000 la 270.000 de lei pentru bunuri şi servicii.

S-au înregistrat 60 de voturi „pentru”, 12 „împotrivă” şi 20 de abţineri.

„Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziţiona direct produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică de 270.120 lei, respectiv lucrări, în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică de 900.400 lei”, prevede amendamentul admis la comisiile juridică şi economică, care au adoptat un raport comun de admitere.

Proiectul, iniţiat de parlamentari PSD, PNL şi UDMR, mai prevede, potrivit unui alt amendament admis, menţinerea Curţii de Conturi în mecanismul de control.

Senatorul USR Simona Spătaru a criticat, în plen, iniţiativa legislativă pentru lipsă de transparenţă, afirmând că proiectul de act normativ blochează activitatea antreprenorilor mici, pentru că banii „vor pleca la firmele de partide”.

„Ce înseamnă dublarea pragurilor la achiziţii directe? Înseamnă că orice autoritate contractantă poate să cumpere de 50.000 de euro, fără să anunţe pe nimeni în piaţă, prin decizie total netransparentă. Fiecare autoritate, că nu doar primăriile sunt cele care cumpără bunuri şi servicii sau de 90.000 de euro lucrări (…). Cum ajutaţi, domnule lider de la PSD, IMM-urile în această situaţie? Vă spun eu cum trebuia să-i ajutaţi, să păstraţi o transparenţă totală în utilizarea fondurilor publice la achiziţii (…). Cum să afle despre lucrări oamenii, dacă le ţineţi în sertar, îi ajutaţi în vreun fel, IMM-urile sunt ajutate? Dimpotrivă, doar cele de partid, cum au fost şi până acum (…). Este un act normativ ruşinos, este un act normativ care va sărăci autorităţile şi comunele şi oraşele mici, pentru că tot ce înseamnă economie medie, oameni care ar putea să devină antreprenori, care să poată să facă vânzare de bunuri şi servicii şi lucrări de sume mici, dar pentru ei mari, pentru că au doi-trei-patru-cinci angajaţi, toţi aceşti operatori economici sunt blocaţi, pentru că banii vor pleca la firmele de partide. Aşa că intenţia iniţială cu 5 milioane a fost păstrată, nu este cu nimic în momentul acesta diminuat efectul de netransparenţă, efectul de distorsionare a pieţei libere economice. O să votăm împotrivă”, a susţinut Simona Spătaru.

În replică, senatorul Radu Oprea, liderul grupului parlamentar PSD, i-a sugerat colegei de la USR să citească Directiva 24 a Parlamentului European, pentru a constata că există pragul de 5 milioane de lei (un milion de euro) la achiziţii, afirmând că performanţa primarilor USR este la fel de „deplorabilă”, indiferent de dublarea sau nu a pragului la achiziţii.

„Aş putea sugera să citească Directiva 24, acolo ar fi constatat că pragul acela de 5 milioane, un milion de euro în directivă. Faptul că România are o altă opţiune pentru praguri este voinţa decidenţilor, a colegilor care veţi vota astăzi, şi desigur, nu pot să nu mă gândesc la faptul că, indiferent dacă se dublează, nu se dublează pragul, lipsa de performanţă a primarilor USR va fi la fel de deplorabilă. Mie îmi pare rău că nu pot să facă nimic în localităţile pe care le gestionează, dar noi încercăm să-i ajutăm legislativ (…). Este o iniţiativă legislativă care a suscitat mare interes, pentru că erau nişte praguri ridicate pentru achiziţiile publice (…) Noi vom susţine această iniţiativă”, a precizat Radu Oprea.

Senatorul liberal Sorin Bumb a spus, la rândul lui, această lege va avea un efect pozitiv asupra tuturor achiziţiilor şi asupra lucrărilor care se pot acorda direct.

„PNL va vota această lege, este o lege mult aşteptată de administraţiile publice locale, am tergiversat-o atât timp, au fost enorm de multe discuţii pe marginea acestei legi şi cred că trebuie să terminăm odată, cu faptul că îi considerăm pe cei care lucrează în administraţiile publice hoţi. Cei care sunt aleşi şi cărora electoratul le-a dat votul de încredere cred că sunt responsabili şi instituţiile statului trebuie să-şi facă datoria. Curtea de Conturi a fost totalmente de acord cu fiecare amendament adus acestei legi, cred că este o lege bună pentru că preţurile au crescut foarte mult şi era obligatoriu să mărim pragurile. Pragurile s-au dublat şi eu cred că această lege va avea un efect pozitiv asupra tuturor achiziţiilor şi asupra lucrărilor care se pot acorda direct”, a punctat Sorin Bumb.

Senatul este prima Cameră legislativă sesizată cu acest proiect. AGERPRES