Peste o sută de mii de intrări la centrul wellness din Băile Tuşnad

Centrul wellness din Băile Tuşnad a înregistrat, la aproximativ un an de la deschidere, un număr de peste o sută de mii de intrări, primarul staţiunii, Albert Tibor, susţinând că se poate observa o revigorare clară a turismului în zonă.

Potrivit lui Albert Tibor, la centrul wellness din staţiune vin turişti din toată ţară, aflaţi în vizită la Băile Tuşnad, dar şi foarte multe persoane din localităţile învecinate. Cel mai mare număr de turişti s-a înregistrat în luna august 2014, când, într-o singură zi, au fost aproape 800 de intrări. Primarul spune că şi în această iarnă interesul este foarte ridicat, sâmbătă, 31 ianuarie, înregistrându-se un număr de aproape 700 de intrări, turiştii fiind nevoiţi să aştepte la coadă pentru a avea acces în centrul wellness.

Albert Tibor susţine că de la deschiderea centrului, s-a putut observa o revigorare a turismului, ‘iar staţiunea începe să-şi recapete vechiul renume şi să fie o staţiune a tuturor anotimpurilor’.
Pentru creşterea posibilităţilor de petrecere a timpului liber, primăria intenţionează să construiască şi un ştrand, lângă centrul wellness, astfel încât turiştii iubitori de soare să poată să relaxeze în timpul verii.

‘Am alocat deja bani în bugetul local pentru începerea proiectului şi vom solicita şi fonduri de la Consiliului Judeţean şi de la bugetul central’, a spus Albert Tibor.
Centrul wellness din Băile Tuşnad, deschis în decembrie 2013, are şase bazine – unul pentru copii până la 4 ani, un jacuzzi, un bazin de înot de 14 pe 7 metri şi trei bazine cu apă termală.
Unul dintre bazinele cu apă termală se află în aer liber şi este interconectat cu unul din interior. De asemenea, turiştii au la dispoziţie patru saune – finlandeză, turcească, cu sare şi cu infraroşu – un centru de masaj şi două localuri.

Investiţia a fost realizată cu fonduri alocate, în mare parte, de Guvernul României dar şi de către Consiliul Judeţean Harghita.

Staţiunea Băile Tuşnad, denumită şi ”Perla Ardealului”, beneficiază de un superb cadru natural, despre care se spune că seamănă cu cel din Elveţia. Data cea mai probabilă pentru fondarea staţiunii este anul 1842, când vindecarea miraculoasă a unui fiu de cioban a atras atenţia asupra efectului terapeutic al apelor minerale. După decembrie 1989, staţiunea a avut mult de suferit din cauza lipsei investiţiilor, dar în ultimii ani, mai mulţi oameni de afaceri au ales să investească în Băile Tuşnad. AGERPRES