Castelul de Apă din Brăila, monument istoric construit în 1912 şi considerat la vremea respectivă, cu cei 35 de metri pe care îi avea, cea mai înaltă construcţie de acest gen din România, va fi reabilitat cu fonduri europene, pentru acest proiect fiind aprobate în baza unui împrumut nerambursabil peste 4,7 milioane de euro, a anunţat primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir.
Primăria Brăila a fost notificată de Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Est că, după finalizarea evaluării tehnico-financiare, a fost aprobată finanţarea proiectului de reabilitare a Castelului de Apă din Grădina Mare, suma fiind de 4.730.000 euro.
„Proiectul cuprinde Cinema 7D, cupolă rotativă, observator astronomic, telescoape mobile, camera oglinzilor, prezentare istoric monument, expoziţii cu teme astronomice, planete sistem solar 3D, sală proiecţii. La ultimul nivel, va exista o platformă rotativă destinată observării panoramice a oraşului, spaţiul urmând să fie dotat cu ecrane cu LED-uri pentru observarea unor imagini captate în timp prin observatorul astronomic al Castelului. În final, în cupolă, se va afla camera observatorului astronomic”, a scris Dragomir pe pagina sa de socializare.
Lucrarea prevede amenajarea la subsol a şase mini-săli de cinema 7D de ultimă generaţie, cu 42 de locuri în total şi a unei camere a oglinzilor. La parter, va exista un spaţiun expoziţional axat pe istoricul oraşului şi al Castelului de Apă, unde va fi amplasată şi o presă de monede suvenir.
Pe casa scării, pe toată înălţimea turnului, vor fi pictate în culori UV planetele sistemului solar şi alte corpuri cereşti, iar etajele I, II, III şi IV vor fi, de asemenea, spaţii expoziţionale cu imagini 2D şi 3D, cu galaxii, roiuri de galaxii şi corpuri cereşti. La etajul V, la cota 18,10 metri, va fi amenajată o sală de proiecţie, aflată în legătură cu observatorul astronomic din cupolă.
„Marea provocare şi în acelaşi timp misiune a proiectului de transformare a Castelului de Apă în Observator Astronomic este redefinirea monumentului într-un sistem cultural-educativ coerent, cu semnificaţie pentru comunitatea locală şi pentru potenţialii vizitatori, ca element de referinţă pentru turişti şi localnici”, după cum se arată în proiectul aprobat de Consiliul Local Municipal Brăila.
Se doreşte astfel refacerea platformei rotative de la etajul VI, de la cota 25,45 metri, unde a funcţionat celebrul restaurant care oferea o panoramă la 360 de grade asupra oraşului şi a Dunării şi montarea a două telescoape mobile, imaginile captate de acestea putând fi vizionate pe ecrane LED cu diagonală mare. În cupola din vârful turnului, situată la cota 28,06 metri, va fi amenajată camera observator astronomic, dotată cu un telescop de mare putere.
Proiectul de reabilitare a Castelului de Apă, prin care primăria intenţionează să facă din acest obiectiv una dintre principalele atracţii turistice ale Brăilei, are ca termen de realizare 48 de luni, din care 12 luni pentru realizarea Proiectului Tehnic şi 36 luni pentru execuţia propriu-zisă.
Castelul, care a alimentat cu apă în vremea în care era funcţional jumătate din populaţia municipiului, a fost construit în 1912, iar în 1978 a fost cedat cooperativei Consumcoop, pentru reamenajare şi transformare în obiectiv de alimentaţie publică, fiind amenajat aici un bar rotitor şi o cofetărie, de unde se putea admira panorama Brăilei.
Castelul de Apă a ajuns în proprietatea unui om de afaceri gălăţean, iar după mai bine de zece ani de litigii, timp în care s-a derulat procesul, în 2010 clădirea a revenit în proprietatea publică a Primăriei Brăila, ca urmare a hotărârii definitive şi irevocabile dată de instanţa de judecată. AGERPRES