Peste 200 de km de drumuri judeţene situate în zona de est a judeţului Prahovei, unde în fiecare an sunt probleme din cauza viscolului şi a zăpezii, nu sunt acoperiţi, în acest moment, de contracte pentru deszăpezire, în condiţiile în care la cele două licitaţii organizate până acum nu s-a prezentat nicio firmă.
Potrivit datelor postate pe site-ul oficial al Prefecturii Prahova, drumurile judeţene au fost împărţite pentru deszăpezire în patru sectoare, însă contractele au fost încheiate până la acest moment doar pentru trei dintre acestea. Astfel, pentru deszăpezirea celor 220 de km (25%) de drumuri judeţene din zona de est nu a fost încheiat niciun contract.
Vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, a declarat că la cele două licitaţii organizate până acum nu s-a prezentat niciun ofertant, autorităţile demarând deja cea de-a treia procedură de licitaţie. Toader a precizat că, în cazul în care ninge, iar contractul nu va fi atribuit, se va face o procedură urgentă de negociere, ca o măsură de strictă necesitate, conform legii. Estul judeţului este, în fiecare an, puternic afectat de viscol, drumurile care duc în acea zonă fiind frecvent închise, iar unele localităţi rămânând izolate.
Contractele pentru celelalte trei sectoare de drumuri judeţene au fost câştigate de SC Coni, firmă trimisă în judecată în dosarul de evaziune fiscală care îl vizează şi pe fostul angajat al SGG Marcel Păvăleanu, SC Rebelis, care a câştigat mai multe astfel de contracte în ultimii ani, şi SC Integral Beton Prest, valorile lor fiind de 1.909.649,11 lei, 2.714.157,23 lei şi 1.946.743,71 lei cu TVA. AGERPRES