Peste 200 de locuinţe situate într-un cartier sărac al municipiului Brad vor fi reabilitate termic printr-un proiect finanţat din fonduri europene care îşi propune să îmbunătăţească nivelul de trai al familiilor din zonele de periferie ale localităţii, contractul de execuţie a lucrărilor fiind semnat joi de autorităţile locale.
Valoarea lucrărilor contractate în cadrul proiectului „Comunitatea Brad – Acceptă sprijinul nostru” se ridică la peste 1,97 de milioane de lei şi vizează reabilitarea termică a patru blocuri de locuinţe în care locuiesc 245 de familii. Lucrările vor cuprinde atât proiectare, cât şi execuţie pentru fiecare bloc în parte şi se vor derula pe o durată de trei luni.
Blocurile vor fi anvelopate cu materiale termoizolante, faţadele vor fi refăcute, vor fi reparate acoperişurile, iar ferestrele vechi vor fi schimbate cu altele noi, stil termopan.
În urma finalizării lucrărilor, se estimează o scădere a emisiilor de CO2 cu peste 40% şi o reducere a consumului de energie cu peste 50% faţă de valorile iniţiale.
„Mă bucur că am reuşit să semnăm contractul cu constructorul care va reabilita termic patru blocuri din municipiul Brad, beneficiare fiind aproximativ 700 de persoane. Prin acest proiect vom creşte calitatea vieţii pentru un număr important de familii care locuiesc în aceste blocuri. Vom fi atenţi ca lucrările să se desfăşoare la calitatea şi termenele prevăzute în contract”, a declarat primarul municipiului Brad, Florin Cazacu.
Proiectul „Comunitatea Brad – Acceptă sprijinul nostru” este derulat de Asociaţia nonprofit L&C Consulting Hunedoara, ca lider de asociere, în colaborare cu Primăria municipiului Brad, o companie privată şi şcoala gimnazială din localitate.
Valoarea totală a proiectului se ridică la 26,16 milioane de lei, din care 21,94 de milioane de lei provin din Fondul Social European, iar diferenţa este constituită din contribuţii locale.
Proiectul are ca scop principal eliminarea discrepanţelor economice şi sociale prin sprijinirea a peste 1.000 de persoane, din toate categoriile de vârstă, care locuiesc în zone marginalizate ale municipiului Brad. El include mai multe direcţii de acţiune în care sunt abordate probleme locale din domeniul educaţiei, reconversiei profesionale şi ocupării forţei de muncă, stimulării antreprenoriatului local, sprijinirii persoanelor cu nevoi sociale şi medicale, combaterii discriminării de orice fel. AGERPRES