Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, în parteneriat cu Anglia Ruskin University Cambridge şi Academia de Studii Economice Bucureşti, organizează deschiderea oficială a cursurilor Şcolii de Studii Antreprenoriale şi Manageriale, creată în cadrul proiectului ANTREMAN, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

Evenimentul a avut loc pe 4 octombrie şi marchează demararea primului an de studiu în cadrul Şcolii ANTREMAN – prima din România care asigură creşterea gradului de corelare a educaţiei cu realităţile economice prin îmbinarea abordării academice cu pragmatismul specific mediului de afaceri.

Printre invitaţii care s-au adresat cu acest prilej participanţilor s-au numărat: Prof. Univ. Dr. Ovidiu Nicolescu – Preşedinte CNIPMMR; Prof. Univ. Dr. Lester Lloyd-Reason – Anglia Ruskin University, Cambridge; Ion Ciucă – Director, Direcţia Generală Învăţământ Superior, Echivalarea şi Recunoaşterea Studiilor şi Diplomelor, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului; Claudiu Constantin Stafie – Secretar de Stat, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri; Dumitru Nancu – Vicepreşedinte, Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (AIPPIMM); Cornel Cojocaru – Director Executiv, Direcţia de Comunicare, Banca Comercială Română (BCR), precum şi invitaţi din partea Anglia Ruskin University si CNIPMMR.