Pe 12 august, la Moinești a fost inaugurată scena Teatrului de vară din Parcul Băi. Evenimentul a fost marcat printr-un concert de excepție, cu intrare liberă, susținut de maestrul Emy Drăgoi și invitații săi – spectacol care a atras un numeros public, artistul bucurându-se de prestigiu în rândul locuitorilor moineșteni, fiind la cea de-a doua prezență aici.

Scena amplasată în Parcul Băi, reabilitat și reamenajat de curând, cu fonduri europene, este un prim pas dintr-un proiect mai amplu prin care ne propunem crearea unui spațiu propice derulării unor evenimente de factură complexă, în aer liber: festivaluri, concursuri, teatru și proiecție de film. Parcul Băi este un loc foarte îndrăgit de moineșteni și consider că finalizarea acestui obiectiv va aduce un plus de valoare stațiunii Moinești-Băi”, a declarat primarul municipiului Moinești, Valentin Vieru

Ca în fiecare an, în luna august, moineștenii plecați în străinătate se întorc pentru a-și petrece vacanța acasă. Primăria municipiului Moinești a venit în întâmpinarea acestora printr-un eveniment care a avut loc tot pe 12 august, la Centrul Cultural Lira.